Che Guevara, mitul revolutiei eterne

Primeam zilele trecute de la un amic (Adrian AVARVAREI) o carte referitoare la Che Guevara, la discursurile sale memorabile catre revolutionari si nu m-am putut opri contemplarii si reflectiei pe marginea mitului revolutiei mondiale eterne.

Cine a fost de fapt CG si ce calitati intrinseci trebuie sa fi avut sa reuseasca motivarea unor mari mase neomogene de oameni, ideobste din clasele paupere? Cat o fi fost militantism altruist (dragostea sincera de oameni) si cat oportunism egotic? Societatea astepta si mai asteapta idealistic vorbind “haiduci negri pe cai albi” ca un debuseu pentru toate greutatile si nerealizarile multitudinilor de universuri individuale…Intrebari peste intrebari, unele rezultand ca o continuare a altora, interconditionandu-se, dar contribuind in acelasi timp la o decopertare suplimentaraa a ceea ce se poate numi brandul de imagine Che Guevara. 

Cateva discursuri si epistole asupra carora m-am aplecat cu mai multa scrupulozitate as putea aminti: -Cuvant despre medicina revolutionara, -Cuvant de 1 mai, -Ultima vizita in URSS, -Omul si socialismul in Cuba, -Randuri despre un camarad, etc.

In “Scrisoare de adio catre Fidel Castro” Che se anunta ca un neinteles, asocial, iubitor de oameni si camarad de incredere pentru apropiati, fara resentimente, dar neimpacat cu gandul ca perfidia imperialismului mondial castiga tot mai mult teren prin tot mai numeroasele abandonuri motivationale in randurile noii clase de “revolutionari de profesie”. Am sa reproduc textual cateva pasaje pentru a va putea face o mai pertinenta introducere emotional-rationala in tabloul idilic:

“Fidel,am trait impreuna clipe minunate si doar alaturi de tine am simtit ce inseamna mandria de a fi cubanez in acele splendid de triste zile din Marea Caraibelor. Dar acum alte popoare asteapta modestul meu ajutor. Eu inca pot actiona altfel decat tine, care esti acum constrans de raspunderea pe care o ai fata de Cuba. A sosit deci ceasul despartirii.

Voi duce pe noi campuri de lupta credinta ce mi-ati insuflat-o, etuziasmul revolutionar al poporului meu, senzatia ca imi indeplinesc cea mai sacra indatorire, aceea de a lupta impotriva imperialismului, oriunde m-as afla. Gandul acesta ma alina si-mi vindeca ranile.”

La o sumara introspectie pe statusul psihoafectiv a lui Che constatam o mare neliniste, nemultumire si sentimentul ratarii. O senzatie acuta euristica de identificare si completare a elementului lipsa ce sa intregeasca tabloul, pe fond o foarte mare aplecare pe “legea bunului plac”, pe folosirea unor cai si mecanisme atipice (asociale) de a-si completa doleantele de evolutie conform piramidei lui Maslow. Cu alte cuvinte, personal nu simt un asa mare altruism in actiunile si motivatia lui Che cat exploatarea si invatarea din aproape in aproape, ca interesul public (al maselor) pot fi abil interconditionat cu ”necesitatile” personale, in vederea unei necontestate dorinte de salvgardare a ambelor parti. 

Mai inteleg ca oricat de bine te simti sau esti pregatit cu sistemul (posibil si rudimentar) nu te poti pune, oricat de motivat si sustinut ai fi in actiunile tale. Mai devreme sau mai tarziu sistemul va trece peste tine ca un tavalug, din tine ca subiect ramanand in cel mai bun caz (daca nu se promoveaza dezinformarea) un virtual martir legendat. Apropo de sistem (pentru cei interesati ), mult mai eficienta consider actionarea pe principiul unui virus informatic, minandu-l din interior…

Revenind la Che Guevara, consider ca actiunile si rolul sau au fost mult supralicitate tinand cont de caracteristica de limbutism si superficialitate cu aplecare pe senzationalism a popoarelor de filon latin. Consider impactul efectiv a lui CG asupra realitatii, asupra “meandrelor concretului” neglijabil.

Che s-a impus surprinzator, imagistic, prin exotismul geopolitic, prin latura sa de inedit, doar in ultimii ani, chiar si comunismul din blocul estic neacordandu-i la momentul sau prea multa credibilitate raportat la galeria “sacra” in care populau Marx, Engels, Lenin, Antonio Gramsci, Georg Lukacs, eventual parintii doctrinari ai anarhismului modern Bakunin si Kropotkin. Chiar si pentru un revolutionar de profesie ca si Fidel Castro, asocierea cu revolutionarismul etern guevarist, a rebelului clasic cu sau fara cauza s-a dovedit in final putin acceptabila, nimeni fiind de acord cu perpetuarea instabilitatii intr-un loc in care teoretic s-au atins targeturile echipei conducatoare.

Totusi Che G. a depasit istoria secolului XX pentru a se alinia unei galerii mitologice pline de figuri ce retin mai curand imagini si halouri decat biografii si fapte, contribuind odata in plus la adevarul ca popoarele (clasele paupere) vor fi dornice de dreptate sociala si chiar daca nu exista “che guevari”, acestia s-au inventat si se vor mai inventa ca o cerinta de fond.

1=

Tags: America latina, Bakunin, Che Guevara, Cuba, Engels, Lenin, Marx, Revolutie eterna, Romania, Sistem