…deseori in perioada premergatoare marelui deranj din ‘89 , in cadrul discutiilor cu rol educativ-formator ca esenta evolutiei socioumane in realitatile Romaniei de atunci era cresterea gradului individual de pregatire, intelectualizare si culturalizare, cu trimitere subsidiara pe prestanta sociala, pe stima din partea tertzilor si mai putin spre deloc accent pe bani, avere. Discutiile pe aceasta tema (ca au fost mai multe..) porneau de la diferentele semantice de forma si fond, intre termenul “bishnitzar” si politic corect-ul “businessman”.
Ma rog, eu in infantilitatea mea de atunci nu puteam sa nu remarc standardul inalt de viata pe care il aveau anumiti “plebei sociali” gen gestionarii de aprozare, sefii de cantine de fabrici socialiste, ospatarii, etc., mai toti cu vile supraetajate in dotare inca de pe atunci, cu multe sejururi anuale in strainatate plus alte fineturi din acesta categorie, in timp noi familiile asa zis respectate in urbe, cu prestanta data de intelect si recunoastere implicita ne zbateam in realitatile “omului de tip nou” cu orizontul format la bloc si lung cale de cateva alei limitrofe.
Reliefam mamei mele, sau cel putin incercam, ca nu i-am putut schimba niciodata conceptiile, ca acest gen de oameni (blamatii bisnitari) chiar si fara pregatire, educatie, cultura isi cumpara pozitia sociala prin banii cei detin (chiar si “la negru”, ca era o lege atunci ce condamna averea ilicita), toata protipendada oraseneasca (prim secretarul, sefii militiei, ai securitatii, rectorii universitari, etc) periodic si partial obedient trecand prin curtea favorizatilor ca si musulmanii la Mecca. Cu alte cuvinte oficial toti blamau o stare, dar o invidiau si o traiau din plin neoficial.
Dupa 89 s-a dovedit ca am avut dreptate cu ce “simteam in urina” vis a vis de fenomen, un defect identificat ca major inainte (bisnitareala) fiind avansat la gradul de mare calitate in noul regim. Evident ca “mari afaceristi” ce au acaparat pe sest majoritatea economiei si logisticii comuniste erau functionarii inalti din comunism, grupati mai ales in centralele de comert extern si serviciile mascate de informatii, adica tocmai in acele zone rarefiate din care in timpul regimului lui Ceasca se combatea cu atata manie revolutionara “defectul”…
Au trecut ceva ani intre timp si tot imi revin in cap discutiile cu tenta filozofica ce le purtam atunci cu mama mea. Ma uit la alde Becali, Patriciu si la o “infinitate” de alti semidocti si incerc sa plusez dezbaterea de atunci introducand un element nou in ecuatie: Sunt sanse ca in viitorul previzibil actualul criticat parvenitism sa fie metamorfozat intr-o calitate?… Eu impreuna cu mama mea si cu restul populatiei oneste din Romania, speram sincer ca nu…
1=
Etichete 89, Becali, Bisnitar, Businessman, Calitate, Familia, Mama, Metamorfoza, Militia, Minciuna, Moralitate, Partidul, Parvenit, parvenitism, Patriciu, Romania, Securitatea, Vorbe despre vorbe
19/03/2008 la 5:53 PM
Si eu, impreuna cu familia mea, cu parintii mei si chiar cu unii dintre vecini (cu cei cu care am reusit sa purtam un dialog mai amplu, trecand dincolo de obisnuitul salut de dimineata si de seara, din fata liftului sau a masinii parcate!) ne dorim acelasi lucru.
Nu stiu daca e bine sau rau, dar incerc sa imi educ copilul in acelasi fel, sa o invat sa gandeasca singura, sa pretuiasca mai mult bunul simt, educatia, sa ii placa sa invete, pentru superioritatea si libertatea pe care o castiga astfel si pe care nu i-o va putea lua nimeni (nu pentru note sau pentru “altii”!) si sa ii incerc sa ii arat ridicolul parvenitismului.
Sper din tot sufletul sa fac bine si sa o ajut astfel in viata, dar ma uit in jur si vad ca de 20 de ani acelasi tip de persoana este considerat de “succes”….incep sa am oarecari temeri ca procedez bine.
Oricum, nu as putea sa o invat altceva decat ceea ce fac si simt eu insami! Cu speranta, inainte!