…ca o reiterare eufemistica de “orizonturilor rosii” pacepiene…
Am trait ultimii ani ai comunismului sub spectrul ideatic al unui occident (capitalism) supraplin de fericire, cu variabilele supraplin la nivel de trai, la confort psihic, la alimentatie, …la orice in definitiv. Cartile, revistele si ziarele momentului aduse si citite pe sest, alaturi de susurul neintrerup in urechile noastre de picaturi mobilizator-manipulatoare ale radioului Europa Libera au contribuit la definirea in ochii si mintile noastre tinere a unui concept suprarealist paradisiac referitor la acest sistem “de succes” de strunire a maselor. Dupa ce am “re-reintors armele” in 89 (pe model august ‘44) am inceput sa simtim incetul cu incetul “binefacerile” idealului nostru exact in plex…
Inainte erau bani multi la oameni (desi nu constientizam), aveam putere de cumparare insa nu gaseam nimic (de calitate) de cumparat, dar toata lumea (media populationala) era perfect hranita, intzolita si scolita (chiar daca binevoitorii externi faceau apologia lipsurilor de tot felul…). Acum gasesti de toate si peste tot, dar degeaba…puterea de cumparare si veniturile sunt drastic scazute, nivelul de trai mediu per familie fiind cu mult inferior perioadei de dinainte. Acum vad copii zdrenturosi ALBI la piele care se uita cu jind la banane in piata, la prajituri in cofetarii, sau jucarii in parcuri la cei de un leat cu ei, dar mai norocosi… ceea ce in ceausism, mai ales in copilaria mea (74-80) nu am sesizat veac…
Colac peste pupaza, mitul principal al societatii capitaliste de consum si anume supraplinul alimentar, tinde acum sa regreseze. Stimate doamne si domni, am ajuns sa traim in capitalism sub spectrul celei mai crunte infometari mondiale. Da. Incepand de azi oamenirea va cunoaste ce inseamna sa mori incet de foame, ca pana acum a trait doar o joaca de copii…iar explicatiile infantil-puerile de genul “biocombustibilii concureaza alimentatia” ori ca “incalzirea globala modifica conditiile propice culturilor” sunt de ordinul a ne prosti pe toti (inclusiv pe romanii) in fatza…
Capitalismul mondial este falimentar. Foametea este o prima confirmare. Vor urma si altele…
1=
Etichete 1989, Alimentatie, Biocombustibil, blog, Capitalism, Ceausism, Clima, Comunism, Criza, Culturi, Foame, Foamete, Incalzire, Orizonturi rosii, Pacepa, PLATON, Radio Europa Libera, Romania
18/04/2008 la 6:53 PM
“…acum vad copii zdrenturosi, ALBI la piele, (…) ceeace in ceausism nu am sesizat veac”. Nu imi place nostalgismul dupa un regim care a avut o gramada de defecte, incepand cu cultul desantat al personalitatii cuplului domnitor si terminand cu milioanele de ore pierdute de populatie la cozile interminabile pentru un calup de telemea si un pachet de picioare de pui. Dar fraza d-tale de mai sus pare continuata de Paul Everac intr-un articol din CRONICA ROMANA (5 februarie 2008), din care citez :
“…hulitul de noi Ceausescu, primit si ospatat la Buckingham Palace, imbratisat la Casa alba, ovationat la Beijing si Phenian, primit cu recunostinta de arabi si de evrei. Mihai Viteazu, s-o recunoastem, s-a caciulit la Rudolf; Ceausescu nu s-a caciulit la nimeni, ba a cerut chiar in gura mare sa i se restituie Basarabia, de unde nu putine i s-au tras. Ar fi vandut oare Ceausescu Petromul cazacilor si BRC-ul austriecilor, ar fi dat oare el comunicatiile telefonice grecilor ? Ar fi platit el de patru ori mai mult decat face firmei Bechtel ca sa imbuibe niste jigodii ? Ar fi dat cu ghiotura capacitati economice uitate, ca pe urma sa le cumparam produsul ? Opunandu-se la manevre ale tarilor comuniste fratesti in Romania, ar fi lasat el pe altii, straini, sa joace tontoroiul in tara, sa puie mana pe pamant, s-o tie in desfrau economic si moral, ori sa accidenteze cetatenii romani fara sa raspunda ? Am avut voievozi care s-au tarat la poalele sultanului sau ale tarului, altii au dardait la Habsburgi, cersind mila. Taranul din Scornicesti, nedus la scoli inalte, a stat mereu drept, fara smerenie.”
Repet, acest articol e scris in anul de gratie 2008 ! Poti sa nu fii de acord cu el, dar este semnificativ ca a inceput sa se auda in presa nu numai vocea trioului Liiceanu, Plesu, Patapievici. Iar lupta cu conformismul ideilor tine de esenta democratiei.