Intalnirea cu persoane implicate in politica din vestul Europei este foarte utila pentru a te readuce pe o traiectorie obiectiva, pentru a-ti aminti ca unele principii sunt universale si ca in Romania multe lucruri sunt deformate, deoarece noi avem perpetua tendinta de a reinventa roata. De activism politic sau social nici nu mai vorbesc, vazand cu ce se ocupa organizatiile serioase din UE te cuprinde un sentiment de jena fata de batutul apei in piua in stil sportiv practicat la noi.
Am scris de mai multe ori despre diferenta de perceptie a liberalismului din tara noastra fata de statele occidentale, respectiv tendinta nejustificata de a-i atribui niste caracteristici “de dreapta” (conservatoare) pe care in mod normal nu ar trebui sa le aiba. Nici in privinta social-democratiei lucrurile nu stau mult mai bine. Si in acest caz conceptul romanesc este unul deformat, destul de strain definitiei universal acceptate in acest moment in lumea civilizata.
La nivel superficial, totul pleaca de la trecutul nostru comunist. Am reusit sa trecem relativ repede peste socul pricinuit de adresarea cu apelativul “comrade”, folosita de colegii occidentali, mai ales ca expresia era folosita si pe forumurile socialiste si aveam deja unele tangente cu ea. Dar in mintea noastra persista inca apelativul legionar “camarad” si cel comunist “tovaras”, iar dupa doua dictaturi ramai cu oarecare traume si devii alergic si la semantica… Nu ne ramane decat sa consideram aceasta sintagma un moft al unor intelectuali de stanga din vest care nu au fost nevoiti sa asocieze un cuvant cu un regim opresiv.
Acelasi lucru se poate spune si despre intonarea “Internationalei Socialiste”; refuzul nostru si al altor colegi din est este privit cu intelegere si compasiune de tinerii occidentali, purtatori de tricouri cu Che Guevara si lipsiti de binefacerile salamului cu soia. Interesant cum un sistem dictatorial preia niste simboluri aparent inofensive si le incarca cu o conotatie negativa, transformand astfel unele concepte bune in idei perimate si obligand pe acei cativa capabili sa relativizele contextul sa le reformuleze pentru a salva fondul prin eliminarea formei. Se poate da aici ca exemplu si asocierea ateismului cu comunismul, dar despre asta intr-un episod urmator.
Din punct de vedere economic, in Romania nu se aplica nici un fel de doctrina, strategie sau plan coerent. Niciun partid care a guvernat la noi nu si-a respectat principiile derivate din ideologia proprie. Sistemul actual este “capitalismul de cumetrie”, o combinatie de neo-comunism, corporatism american, forme fara fond importate din Uniunea Europeana si haos balcanic. Diferentele mari de venituri intre diferite categorii sociale si oportunismul mercantil ca singur reper politic duc cu gandul la o societate sud-americana, nu la o tara recent admisa in marea familie europeana.
Votantii PSD sunt inca, in majoritatea lor, persoane defavorizate de faza salbatica de tranzitie la capitalismul autohton (“acumularea primitiva de capital”). Acesti cetateni nu doresc o reforma economica reala, o trecere definitiva la un sistem capitalist. Ei traiesc din nostalgii etatiste – viseaza la un stat puternic, un big-brother patriarhal care sa-i protejeze in orice conditii, sa le garanteze o slujba si in nici un caz sa nu-i oblige sa se schimbe, sa invete ceva nou, sa se reorienteze profesional.
Acesti oameni nu inteleg social-democratia moderna si refuza sa accepte ca partidul lor preferat are aceasta doctrina. Desi unii lideri ai PSD au facut eforturi pentru adaptarea mesajului la contextul european, pentru accesarea unor grupuri sociale specifice de stanga in occident dar care voteaza diferit la noi, rezultatele au fost modeste. Numarul adeptilor “socialismului total” care voteaza din inertie PSD este in scadere, din motive evidente – disparitia lor fizica sau schimbarea statutului lor social. In schimb, promovarea unui mesaj modern, prin care alegatorii sa inteleaga ca acum social-democratia inseamna economie liberala de piata plus protectie sociala si egalitate de sanse, este inca insuficienta, dar tot mai necesara pe masura trecerii timpului.
In vestul Europei, socialistii sunt cei mai mari promotori ai progresului social si ai libertatilor individuale. In Romania, lucrurile stau total diferit, tocmai datorita structurii sociale a votantilor de stanga de la noi. Alegatorii clasici ai PSD au valori morale extrem de conservatoare, incompatibile cu social-democratia moderna, dar teama de a nu-i pierde si lipsa categoriilor sociale alternative care sa sprijine stanga mioritica a dus la pastrarea acestei stari de fapt.
Ce pareri au oare pensionarii, taranii sau muncitorii necalificati din Romania despre drepturile tiganilor, casatoriile homosexuale, legalizarea prostitutiei, emanciparea femeii, autonomie culturala pentru maghiari sau promovarea secularizarii? Am sentimentul ca nu sunt foarte favorabili acestor fenomene. Dar compromisul existent inca de la revolutie intre promovarea valorilor se stanga si acceptarea convingerilor votantilor de stanga nu poate fi mentinut pe termen nedefinit.
Disparitia unor alegatori fideli trebuie sa stimuleze schimbarea treptata a mentalitatii altora si atragerea unor noi tipuri de cetateni. Si in Romania, incet dar sigur, stanga trebuie sa devina sinonima cu progresul, cu evolutia tehnologica, cu dinamismul social, cu “welfare society”. Nu exista solutii alternative sau vreo cale originala, e doar o singura sansa si aceasta poate fi usor ratata. Iar cum liberalismul este inca slab iar conservatori nu prea exista, vor profita de slabiciunea stangii doar populistii, fara culori si principii politice.
Etichete PES, Social democratie
