Parinti BUNI vs. Parinti INTELIGENTI

Parintii buni dau cadouri, parintii inteligenti daruiesc propria lor fiinta. Parintii buni au grija sa satisfaca, in masura posibilitatilor lor economice, dorintele copiilor lor. Fac petreceri pentru aniversari, le cumpara pantofi, haine, produse electronice, organizeaza excursii. Parintii inteligenti dau copiilor ceva incomparabil mai valoros. Ceva ce nu se poate cumpara cu toti banii din lume: fiinta lor, povestea vietii lor, experientele lor, lacrimile lor, timpul lor. Parintii care le fac in permanenta daruri copiilor lor sunt pastrati in amintire doar pentru un moment. Parintii care se preocupa sa le daruiasca copiilor exemple si povestiri din viata lor raman de neuitat.

Parintii buni alimenteaza corpul, parintii inteligenti alimenteaza personalitatea. Astazi, parintii buni cresc copii zbuciumati, instrainati, autoritari si angoasati, pentru ca societatea s-a transformat intr-o fabrica de stres. Parintii care nu-si  invata copiii sa aiba o viziune critica asupra publicitatii, a emisiunilor de televiziune si a discriminarii sociale ii transforma intr-o prada usoara pentru sistemul acaparator. Pentru acest sistem, copilul vostru nu este o fiinta umana, ci un consumator. Pregatiti copilul pentru „a fi”, caci lumea il va pregati pentru „a avea”. Ajutati-va copiii sa nu fie sclavii problemelor lor. Alimentati  amfiteatrul gandurilor si teritoriul emotiilor cu curaj si indrazneala. Nu le acceptati timiditatea si nesiguranta. Daca problemele se pot rezolva, vor fi rezolvate, iar daca nu, trebuie sa ne acceptam limitele.

Parintii buni corecteaza greselile, parintii inteligenti isi invata copiii cum sa gandeasca.Vechile corectii si binecunoscutele predici nu mai functioneaza. Cand deschideti gura sa repetati acelasi lucru, declansati un resort din subconstient care deschide anumite arhive ale memoriei, ce contin critici mai vechi. 99% din criticile si corectiile parintilor sunt inutile in influentarea personalitatii tinerilor. A-ti surprinde copilul inseamna a spune lucruri la care ei nu se asteapta. De exemplu: copilul a ridicat glasul la voi. Se asteapta sa tipati si sa-l pedepsiti. Dar puteti incepe prin a tacea si a va relaxa, apoi puteti spune:”Nu ma asteptam sa ma superi in felul acesta. In ciuda durerii pe care mi-ai provocat-o, eu te iubesc si te respect mult”. Apoi copilul trebuie lasat sa se gandeasca.  Parintii buni spun: „ Gresesti”; parintii inteligenti spun: „Ce parere ai despre comportamentul tau?” „Gandeste inainte sa reactionezi”.

Parintii buni isi pregatesc copiii pentru aplauze, parintii inteligenti isi pregatesc copiii pentru esecuri. Parintii buni educa inteligenta copiilor lor, parintii inteligenti le educa sensibilitatea. Stimulati-i pe copii sa aiba obiective, sa caute succesul in studiu, in munca, in relatiile sociale, dar nu va opriti aici. Ajutati-i sa nu le fie teama de insuccese. Nu exista podium fara infrangeri. Multi nu stralucesc in munca lor pentru ca au renuntat in fata primelor obstacole, pentru ca nu au avut rabdare sa suporte un „nu”, pentru ca nu au avut indrazneala de a infrunta unele critici, nici umilinta de a-si recunoaste greseala. Perseverenta este la fel de importanta ca si capacitatile intelectuale. Pentru parintii inteligenti, a avea succes nu inseamna a avea o viata fara greseli. De aceea sunt in stare sa spuna copiilor lor: „Am gresit”, „Scuza-ma”, „Am nevoie de tine”. Parintii care nu-si cer scuze nu-si vor invata copiii cum sa abordeze aroganta.

Parintii buni vorbesc, parintii inteligenti dialogheaza ca niste prieteni. A sta de vorba inseamna a vorbi despre lumea care ne inconjoara, a dialoga inseamna a vorbi despre lumea in care suntem:  a relata experiente, a impartasi ceea ce se afla ascuns in inima fiecaruia, a patrunde dincolo de cortina comportamentelor. Peste 50% din parinti n-au avut curajul de a dialoga cu copiii lor despre temerile, pierderile si frustrarile personale. Nu trebuie sa deveniti o jucarie in mana copilului, ci un prieten foarte bun. Adevarata autoritate si respectul solid se nasc din dialog. Dialogul este o perla ascunsa in inima. Ea este scumpa, pentru ca aurul si argintul n-o pot cumpara.

Parintii buni dau informatii, parintii inteligenti povestesc istorioare. Captati-va copiii prin inteligenta voastra, nu prin autoritate, bani sau putere. Stiti care este termometrul care indica daca sunteti agteabil? Imaginea pe care o au despre voi copiii si prietenii acestora. Daca le face placere sa fie in preajma voastra, ati trecut testul. Odata, una dintre fiicele mele a fost criticata pentru ca era o persoana simpla. Se simtea trista si respansa.Dupa ce am auzit povestea ei, mi-am pus imaginatia la treaba si i-am spus urmatoarea pilda: unii prefera un soare frumos pictat intr-un tablou, altii prefera un soare real, chiar daca este acoperit cu nori. Am intrebat-o: ce soare preferi? A ales soarele real Atunci, am adaugat, chiar daca unii oameni nu cred in soarele tau, el straluceste. Tu ai lumina proprie. Intr-o zi norii se vor risipi si oamenii te vor vedea. Sa nu-ti fie teama ca iti pierzi lumina. Parintii inteligenti isi stimuleaza copii sa-si invinga temerile si sa aiba atitudini blande.

Parintii buni ofera oportunitati, parintii inteligenti nu renunta niciodata. Parintii inteligenti sunt semanatori de idei si nu controleaza viata copiilor lor. Ei seamana si asteapta ca semintele sa germineze. Pe timpul asteptarii poate sa apara mahnire, dar, daca semintele sunt bune, vor incolti. Nimeni nu-si ia diploma in misiunea de a educa. Inainte, parintii erau autoritari; astazi sunt copiii. Invatati sa spuneti „nu” fara teama. Daca ei nu aud „nu” de la d-voastra, nu vor fi pregatiti sa auda „nu” de la viata. Parintii nu trebuie sa cedeze in fata santajelor si presiunii copiilor. In caz contrar, emotia copiilor va deveni un balansoar:: astazi sunt docili, maine explozivi. Trebuie stabilite clar ce aspecte pot fi negociabile. De exemplu, a merge la culcare noaptea tarziu in cursul saptamanii si a se trezi devreme pentru a invata este inacceptabil si prin urmare ne-negociabil. Traim vremuri grele. Parintii din toata lumea se simt pierduti. Cucerirea planetei sufletului copiluluieste mai compexa decat cucerirea planetei.

…Si pe post de cireasa de pe tort .. CELE 7 PACATE CAPITALE ALE EDUCATIEI:

 1.A corecta in public

2.A exprima autoritatea cu agresivitate

3.A fi excesiv de critic: a obstructiona copilaria celui educat

4.A pedepsi la furie si a pune limite, fara a da explicatii

5.A fi nerabdator si a renunta sa mai faci educatie

6.A nu te tine de cuvant

7.A distruge speranta si visele

Tragedia Veacurilor

O carte ce o am in lectura zilele astea, ce trateaza (tot) un subiect existentialist din perspective teologice, m-a “inspirat” pentru un blog-post cu un titlu similar.

…Si stau cu ochii privind fix si pierdut in imaginea mediatizat a apelor ce fatal ne impresurau mai ieri. Femei, barbati, copii, OAMENI cuprinsi de cea mai mare disperare isi gemeau sleiti in ultimile puteri, calvarul, in fatza celor ce poate, exceptii de la regula fiind ( ex. clasa politica) isi permit o atitudine paternala doar declarativa, neobliganta. …Si oamenii plangeau si simpteau moment de moment, secunda dupa secunda, cum li se desira tot proiectul lor de viata aievea incropit; ca azi sunt inundatii, secete, taxe, somaj, conflicte, si poate ca maine, si ca si alaltaieri de altfel; poate urmeaza si rubricatura foc sa ne “pacifice” (vezi tonele de avertismente imemoriale, de sorginte biblica ori para-biblica, ce “binevoitor” ne fac sa ne simtim vesnici vinovati si iminent penalizabili), cert este ca realitatea cruda ii proiecteaza in rolul de indezirabili conceptului de viata. O tragedie cu alte cuvinte…

…Raman frecvent in ultimul timp, cu privirea blocata in gol; un al saselea simt imi tot susura in urechea mintii cum ca binele nu exista si ca nu a existat de adevaratelea niciodata pe acest pamant si ca ar cam fi timpul sa renunt la idealismul meu desuet, in favoarea pesimismului. Si trebuie sa o fac asta neaparat pentru a-mi respecta principiul de promotor al realismului, dreptatii, adevarului. De fapt adevarul prezentului nostru este unul cosmetizat, ca parte a strategiei unor entitati antiumane de a tine totul subjugat-ocupat cu probleme.

Ei bine, dezvoltand ideea, atunci eu nu nu stiu daca pamantul  (civilizatia umana) sa fi cunoscut vreodata tihna, ori sensul real a termenului de adevar, ca precursor al celui de fericire. Nu cred… Si nu stiu daca nu cumva termenul tehnic de Iad chiar o fi avand corespondent in realitate?! Daca nu cumva privit din afara, de fapt pamantul (existenta noastra) este asimilabila unui gigant centru de penitenta si vesnic chin?.. Imaginati-va numai privind existenta noastra anosta, din perspectiva vreunui “judecator” de prin cotloanele universului si veti vedea atunci (poate) ca toate idealurile ce anima rotorul vietii sunt unele false, artificiale, cu siguranta ducand spre mai puternica adancire a noastra in ignoranta, decat o face imprimarea in paternul nostru psiho-colectiv a necesitatii de a obtine binele si salvarea…

2012 este aproape, decontul ultimului capitol biblic la fel si totusi continuam sa ne imbatam cu apa rece. Aici nu a fost niciodata bine si nu va fi niciodata. sistemul (societatea, existenta constienta) si-o spun asta dupa ceva qvartale de studiu, este construit fix pe un patern negativ-represiv. Iar cand enunt asta o fac pentru ca m-am transcendat in mintea medie a diferitelor etape de dezvoltare istorica, toate fiind pline de imbolduri asa zis umaniste, dar toate mustind de sange, ura, pestitate. Romanii, apoi cruciatii ucideau mii de nevinovati la Ierusalim, unii pentru cauza zeului Jupiter, altii pentru cea a lui D-zeu, de fapt facand-o doar din decandenta raului din subsidiar, pentru ca niciodata nu obtii bine facand rau; medievalismul obscurantist (inchizitia) cu biserica catolica (crestinismul) pe post de gade a fost un alt exemplu de rau facut in numele binelui; ”civilizarea” si crestinarea Lumii Noi, revolutia industriala, razboaiele mondiale, dar pentru ca evident ca nu pot surprinde intr-o clipire toata existenta noastra ma opresc aici cu exemplele. Cert este ca omenirea a dus-o intr-un continuu conflict, un conflict in care parsiv a fost sugestionata (sau obligata..) sa se bata cu ea insasi.

De fapt ce zic eu conflict interuman ca si ratiune de  fi, cand toata realitatea vietii e un conflict, chiar si necuvantatoarele prestand in directia-sensul abolirii vietii (lupta pentru supravietuire, ce se face in contul curmarii vietii unei alte entitati), cica in numele nu stiu carei logici de “autoreglare” a biotopurilor. Da. Se vede treaba ca deductia logica, studiul, poate pornit din motivatii ingenui-naive, risca sa duca inspre concluzii complicate, poate chiar primejdioase. Cert este ca pe masura ce trece timpul incep cu adevarat sa deschid ochii si SA VAD. Si vad si ma-nspaimant… Si vad si inteleg pe undeva indemnul biblic a “Crede si nu cerceta” in sensul de a sta cuminte in lanturi, ca daca nu “iti mai ard” una peste fatza cu biciul de foc. Si asa nu ma mai surprinde nimic si ma astept la orice. Daca pana mai ieri consideram informatia bruta, simpla literatura de docilizare a oitelor planetare, de azi incolo tind sa ma uit cu alti ochi la sensurile si menirea noastra in a o aprehensiona. Si-or fi facut in veacuri filozofii norma de identificare a adevarului referitoare la “tainele vietii”, nemailasand aparent nimic de descoperit suplimentar pentru “azi”,  (cu atat mai mult pentru profanii ca si mine), dar totusi ceva nu se mai leaga in “matrice”, ceva este prea strident, distonant si nu se mai potriveste conform in tabloul macro de lego al societatii…

Pe de alta parte poate nimeni nu e interesat real de adevar, iar eu constient fiind nu am sa mai incerc sa-l mai promovez cu orice pret. Imi rezerv rolul unui anonim martor a tragediei,… a tragediei veacurilor…

“unul dintre egali”

PLATON

De ce nu are ursul (cocosul) galic coada?!

..ei bine DE AIA…

“Campionii” europenismului frust (a crearii EU, a integrarii europene, eficientizarii intracomunitare) si a democratiei formale, din nou se dovedesc a fi francezii, cu al lor pintenat sef Sarkozy pe post de cucurigar. In dorinta de a distrage atentia populatiei interne si intracomunitare (UE) de la efectele fatale ale crizei ce iata, refuza sa dispara la decizie si ordin politic, ce si-au zis atunci nenicii.. hai s-o punem de-o mica diversiune de manipulare a opiniei publice, convocand cu mare tam-tam astazi la Palatul Elysee o cogeamite reuniune interministeriala pe tema situatiei tziganilor din Franta si implicit a Europei, a delicventei si nesupunerii civice a acestora. Evident ca tema in sine este una de real interes, comunitatile minoritare de aceasta etnie asteptand de mai mult timp, depasirea etapei solutionarilor verbale de salon, a problemelor lor, prin metamorfozari faptice. Dar de la vorba la fapta dupa cum stim este cale lunga, aceasta reuniune de galinacee galice, nefiind decat o noua etapa de incalzire a ciorbei de vorbe goale, si nimic mai mult.

De fapt altceva doresc sa subliniez acum si anume impredictibilitatea si neconcordanta traiectului progresist al statului francez, profund atasat cica valorilor democratice, a distantei astronomice dintre enuntarea bunelor intentii si aplicarea lor faptica, ba mai mult, cabotinajul decredibilizant al acestui actor vrut de talie internationala. Ori nu poti tu stat “serios” sa fi respectat si ascultat daca “azi” esti militantul numarul unu mondial antidiscriminare, iar “maine” esti la fel numarul unu mondial, doar ca la rasism, xenofobie… la discriminare etnica. Evident ca apoi este facil sa scoti castanele din foc cu mainile goale ale fraierilor de genul Romaniei, prin constrangeri “fair” de genul … neconformitate pentru accesul in spatiul Schengen, pana la solutionare definitiva a procesului de integrare a rromilor. Curat murdar coane, cu alte cuvinte…

De fapt ne-am lamurit cum sta treaba si cu conduita “marilor puteri”; traim live o domnie a legilor junglei, a bunului plac, a pestelui mare ce inghite pestele mic, dar asta nu inainte de ai cita drepturile si obligatiile, eventual recitandu-i si cateva pasaje presocratice si socratice, ca definitii-motivatii a leit motivului necesitatii de democratie pe post de panaceu al convietuirii conforme pasnice. Un mare bull-shit adica…

Revenind la furculisionii din hexagon, nu pot sa nu constat din nou ca sunt mai jalnici decat erau (de fapt nu sunt la prima “abatere” de acest fel, accese de anti-campioni ai principialismului marcand recent inca din era gen. de Gaule ce dupa WWII bloca asiduu si militant accesul  a Marii Britanii in constructia primordiala EU, deci “din nou” xenofobi si discriminatori), iar in continuare sunt lipsiti de initiativa constructivista, sunt lipsiti de imaginatie pozitivista, iar toate actiunile lor asa zi pro-comunitare de fapt si le subscriu grobian in contul unicului lor interes egotic. Restul sunt vorbe fara acoperire, ca la asta de fapt sunt de neintrecut francezii.. la cucurigat pe garduri si cotcodacit pe sub cotetzele globale. 

…Niste jenanti!!!

“unul dintre egali”

PLATON

De ce Romania nu va falimenta ?!

Frisoane tot mai frecvente incruciseaza spinarile si cefele incovoiate de greutati ale societatii romanesti. Si-n timp ce cei de la varful piramidei au constiinta (cei ce mai au asa ceva) macinata de de tonele de rapt, iresponsabilitate, parvenire, neprofesionalism, nerealizari, evaziune, belfereala, minciuni promovate pe post de litera de lege, s.a.m.d., baza piramidei traieste real cu spectrul extinctiei fizice a propriilor familii si persoane. Avem asadar doua abordari diferite a unei aceeasi teme, cea a falimentului national.

Acum in ceasul al 13-lea este dificil si fara rost a mai gasi responsabilitati, ori acari Pauni. Suntem la fel de vinovati de situatie de la primul la ultimul roman. Daca unii “am fost” cauza prin fapta, altii in schimb am fost o la fel de mare cauza prin complicitatea nesanctionarii precoce a respectivelor deviationisme antisociale, anticivice, antinationale, din contul “faptasilor”. Ca atare suntem la aceasta ora o societate uniform nivelata si condamnabila in rau. Nimeni nu este inamovibil, iar exceptiile, de genul celor ce au tot predicat in pustiu astfel de realitati, din pacate se vor subsuma tot regulei…

Totusi, independent de ratiunea, destinul si actiunea florei si faunei ce compunem, pretentios numit, poporul roman, statul (conceptul de) Romania nu va da faliment. Si de ce asta?..

1.In primul rand, daca nu stiati, statele nu dau faliment; statele se pot supune actului de dictat international, aparand din nimic (din joben) sau disparand in neant (in joben) dar doar sub auspicii politice. Ca dupa ce odata li s-a atribuit unor populatii prin dictat, structura si nominarea de stat, acesta va fi obligat sa functioneze obligatoriu pe post de scoala de corectie (si mai mult sau mai putin puscarie) pentru elementele-entitatile ce-l compun, deci un soi de interfata de comanda intre sclavi si stapanul lor. Asadar Romania nu va da faliment, sau cel putin nu din punct de vedere economic. Vor fi rationalizate toate la extrem; vor fi cartelate alimentele si bunurile de imediata folosinta; vor fi extrasuper-impozitate toate averile, chiar si cele ce nu se califica la statutul de averi; vor fi rescadentate pana la sfantu-asteapta pensiile si salariile; vor fi reduse sau absolvite toate drepturile cetatenesti, etc.

2.Va vine sau nu sa credeti, din actul meu de studiu amator am ajuns la concluzia ca aceasta tara (mai corect spus, aceste locuri, ca nu suntem demult timp stat unitar) are un soi de inger pazitor, care in momentele de cumpana, cand totul se dovedeste majoritar fatal si contrar existentialitatii noastre ca filon etnic, un anume CEVA se intampla din neant, ce vine si schimba ilogic si fundamental datele problemei, salvandu-ne prin acordarea unei dispense salutare. Ca si comparatie am putea introduce in ecuatie similaritatea arbitrilor cumparati din fotbal, ce inventeaza din nimic tot felul de situatii ce avantajeaza o aceeasi echipa… Si asta cu rezerva pentru exemplul de mai sus, ca “arbitrul” actioneaza altruist si nu prin mituire…

3.Un ultim argument major in favoarea rationamentului meu cu imposibilul faliment masochist anuntat de cauzasii sai, ar putea fi faptul ca responsabilul mondial pentru tot si toate, i mean USA.., are nevoie INCA de de spatiul nostru spatio-temporal-spiritual, in proiectul de pacificare a noi si noi parti “salbatice” din planeta. Aceste parti sunt cele necontrolate inca prin actul pervers de sclavaj al FMI, a globalizarii economice, a diplomatiei de bloc gen NATO-UE, ori prin simpla si totala neconcordanta de culturi si viziuni de viata. Evident ca aici nu ma refer la motivatiile false de animozitati gen subiectul Afganistan (ori fostele Vietnam, Coreea, Iugoslavia, etc) prin care se urmareste mentinerea comenzilor de armament si munitie in favoarea complexului militaro-industrial yankeu (adevaratul conducator al US si a lumii, si nu petrodolarii, sau centrele financiare dupa cum s-a legendat). Asadar US are nevoie de spatiul nostru pe post de rampa de lansare rachete (gen scut de “aparare”), de carne docila de tun pe teatre de lupta, de rezervor genetic (vor exploda actele de infiere si acordari de Green Card-uri pentru nisele populationale de la noi identificate cu gene valoroase) de ameliorare a fondului lor genetic profund afectat de efectele colaterale ale “beneficiilor capitalismului” (populatie majoritar si patologic grasa, erori si malformatii genetice in masa, boli prin supresie imuna, boli degenerative si tumorale, reduceri ale acuitatilor intelectuale, etc), si nu in ultimul rand suntem doriti ca si piata de desfacere a rebuturilor si “tehnologiei”, casate pe post de fier vechi la dansii (gen “afacerea” F16, fregatele, etc)…

In concluzie nu pot sa inchei decat enuntand formal celebra sintagma cu rol mobilizator (cica nationalist), de genul: ”ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie, tara mea de dor”…

“unul dintre egali”

PLATON

Critica ratiunii impure – 3

Daca am stabilit anterior ca o miscare stintifica autentica, pornita de la una educativ-formativa precara, nu posedam, desi aparentele ne-ar putea insela, afirm in schimb si existenta unei adevarate secete literare. Pentru a sustine tu ca natiune ca reprezinti ceva in economia spiritualitatii mondiale, unul si cel mai important criteriu de departajare este vandabilitatea produsului literar, un grad mare de aprehensiune din partea consumatorului multicultural-multietnic a mesajului promovat si nu in ultimul rand inovatia si ingeniozitatea ideilor si simtamintelor create. Ori sa fim seriosi, cel putin pana in acest moment, nu stiu daca se pot numara pe degetele de la o mana scriitorii romani din trecut si pana in prezent, care sa se fi impus autentic in constiinta publicului global, ori sa fi facut prin actul propriu de creatie o apologie a “rezervorului” nesecat si virgin de spiritualitate romaneasca. Ba din contra, tot actul neaos de “creatie” s-a subsumat sentimentului si diagnosticului colectiv de semidoctism si mediocritate.

Sa nu ne lasam inselati de aparentele nu stiu caror anonimi autoinchipuiti, autopromovati pe post de semizei demiurgici geniali ai actului de conceptie literara. Totul este un simplu joc de cuvinte. Totul este un act de consfintire a limitarii nationale din punct de vedere a intelectului si sensibilitatii creative. Sa nu ne mai amagim; nu am fost nu suntem si vom fi niciodata (cum ne credem) buricul pamantului, pentru simplul motiv ca nu avem niciun argument irefutabil de a ne prezenta mai egali decat egalii lumii… Peroratiile pseudo-intelectualoide a unor Manolescu, Ungureanu, Cartarescu, Plesu, etc., nu aduc niciun plus acceptat si validat constelatiei de valori universale a literaturii, iar daca mass-media nu si-ar aduce aportul mercenar (din ratiunea ingusta a formarii opiniei acolo unde nu exista si nu se impune nicio opinie) in dauna mecenatului, astfel de personalitati ar “muri” in desuetitudine.

Pe de alta parte tu ca popor nu poti produce plus-valoare universala transmutabila intr-un trend globalist, atata vreme cat nu esti reconciliat spiritual cu tine insuti, atata vreme cat toata constructia ta spiritual-etica este facuta pe un fundament superflu, namolos, ihoros. Nu putem construi si emite binele, ce la o adica sa fie luat si consumat ca atare de catre terti, atata vreme cat folosim ca si “ingrediente culinare” variatii semitonale de rau ….

Caragiale spunea mucalit printre altele ca “o natiune fara literatura, care va sa zica ca nu o are!”. Dar de cate ori “noi vulgul” nu am auzit pe putinii nostri scriitori de talent zicand “sa scrii, sa lucrezi, sa-ti istovesti toate fortele sufletesti, dar pentru cine, dar pentru ce?” dovedind o motivatie declasanta mult prea materialista, egotica, afacerista, negeneratoare de spiritualitate. Ori stim ca de multe ori in istorie mari creatori mondiali de arta si literatura poate au sfarsit-o in mizerie si foame, nefiind apreciati si valorizati decat dupa moarte, fapt ce insa nu le-a afectat filiatia pentru constructivism, pentru actul benevol altruist de creatie individuala, ci dimpotriva, indarjindu-i. Ori la noi spiritul de sacrificiu al actului de creatie, fie acesta si literar,.. nu se pune. Dintr-o conduita nationala de tipul ”dar mie ce, cat si cand imi pica” nu se va putea metamorfoza curand un rezervor de subiecti capabili sa emita franturi din adevarul universal valabil, pe care apoi sa le promoveze ca self, valtorii mondiale de valori. Acest cerc vicios ne este fatal. Nu cred ca vom reusi vreodata sa-l excedam…

“unul dintre egali”

PLATON

Dialog-monolog cu d-na Alina RAUS (6)

Elevi de nota zece

In fiecare an, evaluarile obligatorii, necesare accederii intr-o etapa superioara a educatiei- examenul de capacitate si bacalaureatul, sunt prilej de a readuce in discutie carentele si neajunsurile sistemului de invatamant romanesc cu privire la cariera viitoare, atat a educabililor, cat si a profesorilor.

Sincera sa fiu, m-am cam saturat sa aud (sau sa citesc, dupa caz) ca elevii/studentii de nota 10 pleaca din tara pentru ca nu au de ce sa ramana, ca profesorii nu mai sunt motivati (a se citi remunerati) pentru a preda, fiind umiliti pe rand de sistem, de guvern, de elevi, de parinti, de societate si de cine mai vreti dvs. Nu mai vreau sa stiu cine se face vinovat de una, de mai multe sau de toate problemele prezentate.

In schimb, as vrea sa stiu de ce ar trebui societatea romaneasca sa-i asigure unui tanar eminent care prefera sa plece din tara atras de mirajul unei traiectorii sigure spre un loc de munca profitabil (in strainatate, bineinteles), un viitor pentru care acesta nu vrea sa lupte; de ce ar trebui sistemul sa-i ofere cadrului didactic respectul pe care acesta nu stie sa si-l castige prin dragostea fata de cei pe care-i educa si daruirea fata de profesia sa.

O societate, un sistem se construiesc cu participarea tuturor. Nu stiu de ce am impresia ca tinerii, sprijinti si de parinti si indrumatori, prefera obtinerea unei diplome de la o institutie de renume din strainatate in loc sa-si valorifice inteligenta si tineretea pentru a cladi un sistem romanesc (indiferent de domeniu) in care sa le placa sa traiasca si sa lucreze. Oricum, ceea ce invata ei in alte sisteme de invatamant din Europa sau de oriunde din lume nu-i va pregati pentru realitatea romaneasca, iar patalamaua obtinuta nu le va conferi succesul profesional dorit in tara noastra.

In sistemul actual de invatamant romanesc, dupa parerea mea, este usor sa iei calificativul maxim daca cunosti si respecti intocmai regulile jocului, fara a avea garantia ca acesta reflecta cu adevarat cunostintele necesare pentru a deveni un bun profesionist la viitorul loc de munca. Ca o paranteza, un exemplu simplu care ilustreaza valoarea relativa a calificativului l-am citit, luna aceasta, intr-un un articol (favorabil, de altfel) al unui cotidian national, despre elevi de nota zece ai BAC-ului care nu stiau care este anul nasterii lui Eminescu. In aceste conditii, s-ar putea ca singura optiune valabila pentru eminentii nostri sa fie continuarea studiilor in institutii de prestigiu din strainatate. Invatand regulile jocului, fara a fi pregatiti pentru munca reala, poti doar sa joci in continuare sperand la o diploma care sa-ti asigure o intrare acceptabila in viata profesionala.

Ca un caz particular, as dori sa dau exemplu programele Master of Business Administration (MBA). Acestea au devenit o cale facila de a ocupa un post de (si nu de a deveni) manager in locul dovedirii competentei la locul de munca. In cartea Manager, nu MBA Henry Mintzberg aduce o „critica necrutatoare la adresa programelor MBA”. Autorul prezinta o alta fata a sistemului de formare a managerilor, sustinand ca acestia nu se formeaza in scoli, ci la locul de munca.

„Este momentul ca programele MBA conventionale sa fie recunoscute pentru ceea ce sunt – sau, in caz contrar, sa fie desfiintate……. A folosi sala de clasa pentru a contribui la perfectionarea unor oameni care practica deja managementul este o idee frumoasa, dar a pretinde ca scoti manageri din oameni care n- au condus niciodata este o inselatorie”
 „ Absolventii de MBA n-au fost pregatiti sa fie manageri, iar multi nici nu vor sa fie asa ceva. Ei sunt insa hotarati sa conduca. S-a creat astfel o traiectorie care ocoleste managementul si duce direct la conducere.”
 „…….Altfel spus, oamenii ar trebui sa-si castige gradele de conducatori la locul de munca, ascensiunea lor n-ar trebui sa fie accelerata de faptul ca au petrecut ceva timp intr-o sala de curs”(Henry Mintzberg- Manager, nu MBA).

Si, ca o ultima idee, profesorilor care cer sa fie respectati as dori sa le reamintesc citatul:  „Daca vrei ca altii sa te respecte, respecta-te in primul rand tu” (Baltazar Gracian).

Alina RAUS

For my missing MOM …

YOU MEANT SO MUCH
by Cassie Mitchell

You meant so much to all of us
You were special and that’s no lie
You brightened up the darkest day
And the cloudiest sky

Your smile alone warmed hearts
Your laugh was like music to hear
I would give absolutely anything
To have you well and standing near

Not a second passes
When you’re not on our minds
Your love we will never forget
The hurt will ease in times

Many tears I have seen and cried
They have all poured out like rain
I hope that you are happy now
And no longer in any pain…

We’ll never forget you !

 

Eternul ubicvitar

Intocmai ca si paduchii ori alti paraziti, ce au unica ratiune de a fi migratia si identificarea de mereu noi gazde pe care sa le spolieze, avem un exemplu similar materializat in persoana distinsului ubicvitar Silviu Prigoana. Genul de om insistent ca si musca la anusul animalului, ce-l dai afara pe usa si-ti intra la loc pe geam, in majoritatea cazurilor aterizeaza ca si pisica,.. exclusiv in picioare. Este intruchiparea omului capitalist de succes, chiar daca toate calitatile si aprecierile acestuia din perspectiva de sistem, reprezinta poate mari deficiente si penalitati din perspectiva social-civica. Prigoana si altii de factura dansului, teoretic sunt in varful scalei de pradatori, reusind sa suga de seva si sa extorcheze mase tot mai mari de oameni. Pe de alta parte nici oamenii (indirect via sistem-societate) exploatati nu sunt absolvibili de manierele imputabile pradatorilor, la randul lor majoritatea probabil comportandu-se la fel daca soarta le-ar acorda o aceeasi “sansa”.

Cu alte cuvinte dupa cum relevam in posturi anterioare, societatea nu se poate imparti in negru si alb, rai si buni. Cu totii (majoritatea) suntem la fel de maculati, discutia purtandu-se pe marginea a diferite nuante de gri si cenusiu. Iar daca putem imputa ceva-cuiva, referindu-ne la gravele imperfectiuni ale societatii, atunci o putem face la adresa SISTEMULUI. Aceste este construit gata defect si pentru orice tendinta idealista de reformare in bine a societatii umane (in speta romanesti) fiind necesara o raportare la o daramare totala a intregului edificiu urmata de o  reconstructie de la zero. Si pana cand aceasta (re) constructie nu se va face, daca se va face.., nedreptatea va fi sinonima cu viata, asa ca exemplificari de genul celui prezentat in aliniatul anterior nu vor veni decat sa bata un cui suplimentar la sicriul existentei noastre banale de zi cu zi.

In alta ordine de idei, nu am scris de ceva vreme si poate nu voi scrie la intregul potential o vreme, deoarece sunt foarte afectat de decesul cuiva apropiat si drag din familie. Ori pentru a face introspectii de mai larga amplitudine si calitate, trebuie sa fii total conectat, concentrat si dedicat…

1=

PLATON

Critica ratiunii impure – 2

Vorbeam de insuficienta “logisticii” care ar fi indreptatit mai mult sa nu performeze  genitorii nostri intelectuali din istorie, oamenii de cultura si stiinta, animati de altruism, ce-n proiectii nationale (nationaliste) vagi poate nu cadrau cu agendele ingust personale, dar totusi au facut-o. Ca intotdeauna proiectul idealist de comunitate a reusit sa motiveze si sa suscite resurse individuale (sau sociologice ale multimilor) interioare, nebanuite. Pe acest principiu mai reuseau precursorii romanilor sa ia prin surprindere si sa invinga stadial, forte si formatiuni ce excelau de exemplu militar, prin coerenta, disciplina, dar sub-motivate (motivatia retributiei mercenariale nefiind un substitut serios a “iubirii de mosie”).

Astazi insa, societatea prezentului pervertit, in cele mai multe cazuri un profesor isi ofera ora regulamentara de predat, doar daca este remunerat, si mai ales daca nu poate obligat ierarhic, sa nu eschiveze. Subiectul muncii lor de formare, elevii, studentii, la randul lor invata exclusiv mediat de constrangeri (parinti, anturaj, cutume sociale), chiar si “necesitatea realizarii in viata” fiind una dintre trend-setting-urile “zilei”. Sa ai o diploma de Bac, sa ai o licenta, indiferent in ce domeniu, sau obtinuta in indiferent ce cadru mediocru scolastic, ca toate dezideratele societatii consumiste au devenit forme fara fond, o goana dupa tzipla ambalajului, ce odata dobandit sa te califice pe loc (artificial) intr-o postura mai favorabila protejarii transmiterii propriului fond genetic, descendentei (tinerii fara apostile ale formalismului, fara sutinere exterioara lor prin nepotism-trafic de influenta, dificil ar putea intemeia si sutine o familie, ai caror descendenti sa refaca traiectul existentialist al ascendentei).

Iar apoi, odata “diploma” dobandita, pe loc “diplomatul” isi pune cartile si cunostintele pe foc, uitand absolut tot ce nu-i cere ingust procedurile propriului loc de munca dobandit. Cu alte cuvinte deliberat se plafoneaza, admitand ca din start cabotinase mimand dorul de stiinta, de cunoastere, de lumina. Asadar astazi, cand dascalul ofera invatatura exclusiv pe leafa, cand elevii-studentii nu invata decat pentru ca sa ajunga sa ia leafa, iar publicul tertz nu invata deloc.., astazi cand mercenariatul devine o calitate iar mecenatul un defect, e foarte greu de a mai vorbi de o miscare stintifica, culturala, educationala, performante, in adevaratul inteles al cuvantului, oricat de mult s-ar fi intins invatatura ca si o meserie. Stiintei noastre de azi ii lipseste o dezinteresata iubire de stiinta, nazuinte inalte si entuziasm automotivant pentru a deveni cu adevarat o miscare de emanipare stintifica (si pe urma din care cadru sa erupa studiile interdisciplinare orientate catre cererile pietei de consum, ori ale umanitatii).

1=

PLATON 

Critica ratiunii impure – 1

Desi in ultimul interval decadal numarul studentilor-scolarilor, precum si numarul facultatilor-scolilor au crescut intr-un ritm sustinut, nu putem sa nu remarcam “seceta” literara si stintifica ce anima Romania realitatilor de zi cu zi. Dezbaterile sterile ce iata vin intocmai pe modelul mesterului Manole (eventual mitul Sisif) sa darame savant toate anteconstructiile institutionale, pun si vor pune intotdeauna invatamantul si formarea individului intr-o fatalista pozitie de re-start. Ca e mai corect sa fie obligatorii 12 clase, ca or fi de ajuns 10, cine mai poate sti? Certe este ca unul dintre victimele colaterale a sistemului este elevul insusi, un subiect ce va ajunge frustrat si nestapan pe dansul din cauza persistentei incertitudinii, cumulata si cu un crescand act de deprofesionalizare a corpului didactic. Apoi totul se desfasoara intr-un lant de slabiciuni, fostul elev format insuficient avand serioase tare in procesul sau de formare profesionala suplimentara incercand sa urmeze si “epopeea” cursurilor universitare.

Vorbim apoi de totala haotizare a curiculei universitatilor, ce desi in aparenta ar trebui sa fie guvernate (tot) de legea cererii si ofertei libere, folosesc acest deziderat partial si subiectiv, in sensul maximizarii ofertei (profitului propriu) fara a identifica si nisa finalizarii constructive a stiintei predate, licentiatul trezindu-se la sfarsit si “batut” (uzat prin anii de studiu) si si “cu banii luati” (gratuitatea invatamantului fiind acum doar un mit, totul fiind pe bani), respectiv in incapacitatea de a-si valorifica practic auto-investitia in pregatirea sa, prin angajarea in nisele de piata vizate. Cu alte cuvinte sistemul invatamantului gimnazial-liceal-universitar fac doar o  munca de forma, fondul fiind pasat “elegant” responsabilitatii statului. Iar apoi daca un stat (ca al nostru) este corupt pana in maduva oaselor, de la sine inteles ca va oferi aprioric un no man land, in care (si) mieluseii de formatori educationali, la o adica sa presteze upgradat pe post de pradatori carnivori….

Ei bine se vede treaba ca nu are nimeni nicio jena in a perpetua prin indiferenta tarele noastre de sistem, din care una este inconsistenta sau proasta educare-formare a tinerilor. Institutiile de stat sau private isi fac deverul, isi incaseaza salariile (profiturile) babane, iar statul se impauneaza tamp cu situatia, ca iata, ca totusi avem (cica) un inavatamant performant, de ne lovim de “olimpicii nostri internationali” la tot pasul… Dar asa o fi oare? Suntem posesorii vreunui mecanism institutional public nemaivazut, care desi este cat se poate contrat, totusi “se incapataneaza” sa produca logic si constructiv? Oare nu avem parte doar de un cantec lugubru de lebada? Oare in tot mise rupism-ul asta neaos, nu suntem, ca intotdeauna doar la un pas distanta de dezastru?…

Veti spune ca noi ca natie suntem obisnuiti cu astfel de situatii (dezastre iminente) si ca poate ne-am facut anticorpi.. (poate chiar mi se rupismul in sine o fi vreun anticorp), dar nu poti tu om integru sa nu te intrebi la un moment dat, daca ca si popor suntem normali sau cu totii nebuni, suntem chiar atat de micimani si fara scrupule, sau doar cinici si idioti, de cu atata nonsalanta sinucigasa ne dam cu stangul in dreptul?! Ce sa mai putem spune atunci de rolul nostru planetar in actul de dezvoltare si perpetuare a civilizatiei? Cu ce si pentru ce am mai putea apoi nazui pentru o miscare stintifica autentica in Romania, daca totul se subscrie doar subzistentei si mediocritatii? Cum am mai putea noi vorbi “atunci” de indreptatirea de a avea o lume s-un edge rol in construirea viitorului, cand noi inca nu suntem reconciliati serios cu trecutul si suntem in plina conflagratie romano-romana in prezent? Ori stiinta este apanajul societatilor entuziaste, impacate cu ele insele, armonizate, solidarizate populational, si mai este o opera ce nu perpetueaza doar emitentul (poporul) cat va ajunge sa se multiplice si perpetueze prin/pe ea insasi… Ce sa mai vorbim de realitatile veacurilor trecute cand tinerimea valaha, dornica de emancipare, sesiza rolul studiului pe post de mediator in atingerea propriilor idealuri nationale, mergand sute si mii de kilometri in amfitearele vestice pentru a asculta marii dascali ai civilizatiei, gen Fichte, Hegel… Dar ce spun eu de dorinta de lumina materializata prin mari eforturi individuale, cand pot aminti un Gheorghe Lazar, ce-si oferea sufletul invataturii intr-o casa veche, darapanata, prin crapaturile careia suera iarna frigul .. Astfel de oameni erau animati de dorul de a raspandi lumina de dragul luminii, de a raspandi adevarul (cunostintele) de dragul adevarului (deontologia si etica profesiei). Ei bine unde sunt acei ani? Unde mai sunt acei oameni, oameni ce au creat mediul propice infaptuirii Revolutiei de la 1848, apoi a micii si marii uniri peste ani si ani? UNDE MAI SUNT ACESTIA OAMENI BUNI ???!

1=

PLATON

Pe langa inundatii, apa poate produce si arta …

(click to enlarge)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A mai ramas “Big-Badabum” la rand…

…ca-n rest, din 89 incoace le-am “experimentat” deja pe toate…

Dialog-monolog cu d-na Alina RAUS (5)

Ma uitam zilele trecute la TV. Pe fiecare post aceleasi dezbateri: cresterea cotei TVA, cursul EURO, inundatiile, incompetenta guvernului, a autoritatilor publice centrale si locale, neincrederea populatiei in clasa politica.
 
Trecand de argumentele pro si contra ale fiecarei discutii, am constatat cu stupoare un fapt: se discuta doar despre lipsa de strategie – e drept – a celor care, prin natura postului, ar fi trebuit  sa o aiba, fara a lua in calcul faptul ca la baza aparitiei unei probleme (in cazul nostru, al unui dezastru) sta un lant cauzal. Adica, in opinia mea, situatia la care am ajuns se datoreaza in mare parte si lipsei noastre de strategie.
 
Toti cerem, asteptam, solicitam, vrem ca altcineva sa ne conduca viata, sa ne ofere solutii, sa ne dea ceva-orice, pentru ca, in cazul in care ceva nu merge bine, noi sa putem spune „ce n’est pas ma faute”. De acord, „le raison d’etre” al clasei politice este tocmai oferirea unor directii si modalitati de actiune la nivel macro. Dar la nivel micro, deja este problema noastra. Daca persoana sau autoritatea in drept sa rezolve o anumita situatie nu isi indeplineste datoria, noi ce facem? In afara de a ne plange, a ne victimiza, a spune ca sistemul e de vina si ca nu se poate face nimic. Care este strategia noastra in aceste cazuri? Dar pentru viata noastra personala, profesionala, sociala, culturala…?Avem vreuna? Sau, suntem  macar  constienti ca ar trebui sa avem?
 
Intr-o emisiune televizata, dl. Vasilescu-consilier si purtator de cuvant al guvernatorului BNR, ii spunea unuia dintre invitati (reprezentat al mediului de afaceri) ca el nu trebuie sa fie „trist” din cauza lipsei de strategie a guvernului, el trebuie sa se lupte cu guvernul, sa aiba propria strategie. Mi s-a parut o remarca de foarte bun simt.
 
Aproape toate persoanele cu care am discutat pe tema satisfactiei, erau nemultumite de conditiile de viata, de munca, de orice. Dar, in momentul in care ar fi trebuit sa ia atitudine, sa reactioneze, au zis „pass” (sub diverse motive absolut pertinente: copii de crescut, rude bolnave, rate la banca etc.). Au preferat ca altcineva sa-si asume responsabilitatea unor astfel de actiuni, astfel incat in caz de nereusita, sa ramana nesifonati, iar in caz de izbanda sa beneficieze si ei de avantajele obtinute.
 
Concluzia la care vroiam sa ajung este: atata timp cat nu ne vom stabili propria strategie sau, mai simplu- ce vrem sa facem cu viata noastra si sa ne asumam responsabilitatea propriilor fapte, vom ramane nemultumiti, carcotasi si frustati.  Solutia este la noi. O dovedesc cei care au reusit in ciuda lipsei strategiei guvernului: sportivi, artisti, medici, avocati, oameni de afaceri, studenti si elevi eminenti.

Alina RAUS

Pentru Romania sfarsitul lumii poate incepe de azi !..

Adevarul, Adevarul 1

Cotidianul, Cotidianul 1

EVZ, EVZ 1

… si asa mai departe …