Dezvoltarea Transilvaniei: oportunitati si provocari

Am participat la o noua sesiune a “Comitetului National pentru Dezvoltare” (ce ca si “Clubul de la Bucuresti” este), o structura formata benevol din personalitati a vietii politice, economice, academice, civice,  menita fiind a da un sens pozitiv dezvoltarii tarii noastre sub forma unor planuri si strategii, ce sa puna in valoare capacitatea noastra inovativa. Subiectul prezentat la Cluj in 10.06.11 a fost “Dezvoltarea Transilvaniei: oportunitati si provocari” si s-a manifestat sub forma unui think-tank in directia armonizarii nivelului de dezvoltare a Transilvaniei cu restul regiunilor tarii.

Vorbitorii au sustinut necesitatea unei politici sociale coerente de redistribuire, cu interventii orientatea ale statului catre combaterea focarelor de saracie, acestea fiind indentificate ca nebeneficiare cronice ale impulsului cresterii economice. In 89 regiunile tarii au intrat in economia de piata de pe un nivel relativ egal de performanta si bogatie, fiind mai mult sau mai putin egale in saracie… Acum insa, dupa douazeci de ani s-a constatat (pe undeva firesc si logic zic eu..) o crestere a disparitatilor regionale, unele zone facandu-si un brand de a fi mai bogate decat altele (poate mai sarace decat la inceputul “competitiei”). Si anume, pozitia de lider de departe este ocupata de regiunea Bucuresti-Sectorul Ilfov , urmate la distanta de regiuni ca si Cluj (nord-est), Timis (vest), Brasov (centru), Constanta (sud-est), Prahova (sud-muntenia), etc. S-a constat totodata ca investitiile straine au urmat axele majore ale infrastructurii, fiind preferate regiunile mai accesibile terestru-maritim-aerian.

Apoi inegalitatea investitiilor au generat o inegalitate a economiilor si a veniturilor, in timp ce zonele “bogate” au putut asigura un nivel minimal de confort cetateanului, restul, cele din categoria “perdantilor”, lovindu-se de falimente administrative mascate, de somaj. Iar in acest context nu se mai poate vorbi de un sentiment de coeziune sociala… Intr-o situatie de “scapa cine poate” pe nimeni nu va mai interesa de soarta “vecinului”, iar in contextul initiativei de regionalizare administrativa a tarii, sunt sanse sa creasca manifestarile centrifuge, conceptul de Romania fiind subminat cu timpul de conceptul regiunilor sale intime de dezvoltare. Criza si specificitatile locale au modificat profund modelul de societate, aceasta pentru a fi valida, urmand a deveni mai echitabila, cu mai putina inegalitate zonala (si individuala) a veniturilor, cu mai putina indatorare, cu mai putine … bule speculative.

S-a mai vorbit in cadrul conferintei de necesitatea implementarii unui indice de analiza a calitatii vietii ca si “Better life index” (instrument OECD), ce sa marcheze finalul unei analize formale cantitative, cat trecerea la o analiza pe fondul problemelor, aceasta fiind una calitativa. Astfel se va putea identifica cu mai multa acuratete diferentele ce ne separa tara de restul UE, iar apoi regiunile si societatile noastre locale intre ele. S-a concluzionat ca inovatia, ca o rezultanta a educatiei, o politica de cultura antreprenoriala, o politica agricola adaptata competitiei globale, o politica sanatoasa de mediu, o guvernanta asanata de factorul coruptie, sunt caile prin care Romania va putea in sfarsit, performa.

In timpul sesiunii de comentarii si propuneri am avut o interventie in care printre altele am spus ca in conditiile brain-drain-ului prezentului una din solutiile dezvoltarii economice de nisa este crearea (dupa modeul China si India) a unei industrii de creare a brain-ului, si anume un proces de “creare de specialisti pe banda rulanta” pe care mai apoi sa-i exportam cu profit, si nu ca si acum, cand fiecare se scoleste (cat o mai face) pe banii statului, apoi migrand economic fara prea multe scrupule, lasand gauri finaciare imense statului roman, si profituri nesperate statelor adoptive. Am mai spus ca, sigur, ar fi nemaipomenit daca am fi o natie de 22 milioane de antreprenori, dar aceasta viziune este doar una utopica.

Apoi am mentionat ca in conditiile promovarii indirecte a statului minimal (liberalismul mondial & regimul Basescu), a presiunilor in directia regionalizarii actului administrativ, politicul incepe sa nu mai aiba parghiile in a se impune in fatza monopolului institutional transfrontalier, in fatza oligarhiilor regionale, ce iata ca, poate au si vor avea o agenda diferita de dezvoltare, decat cea a interesului tarii ca intreg. Si-n aceste conditii am formulat intebarea, cum ca ce logica si finalitate mai poate avea inititiva unui CND ce face apologia comenzii unice (chiar si daca pentru dezvoltare) intr-un concert-falset de autonomii si autoritati locale exacerbate? Si totodata, care ar fi calea de transformare a CND dintr-un factor raportor intr-unul decident?…

“Comitetul National pentru Dezvoltare” si-a propus la 4 ani de la aderarea Romaniei la UE sa afle de la dvs. care sunt acele proiecte mari care ar putea contribui la reducerea decalajelor cu alte tari sau in intre regiunile tarii? Raspundeti va rog in rubrica de comentarii!..

PLATON

“unul dintre egali”

Viziunea “Clubului de la Bucuresti”

Ieri am participat in Bucuresti (Universitatea Romano-Americana) la o noua sesiune a Clubului de la Bucuresti. De aceasta data s-a incercat repozitionarea conceptului de stat social, facandu-se o trecere in revista a situatiei incepand cu epoca Otto von Bismark si pana in fetishul neoliberal a pietii, ce caracterizeaza prezentul. S-a concluzionat ca statul minimal nu mai este de fapt un stat, precum si faptul ca umanitatea putem spune ca a evoluat, atingand si producand mecanisme sociale de protectie, ori principiul “descurcati-va sau muriti” demn de o tenebroasa jungla (la care printre alti buimaci globali achieseaza cu succes si regimul Basescu) nu duce decat la o grava involutie in rubricatura drepturilor omului.

Discutiile s-au purtat pe o plaja decenta, cu speakeri de diferite profesii si statute sociale, retinand ca o nota generala sintagma “daca pana acum ne-am inchinat lui Karl Marx, de acum inainte vom pupa icoana lui Milton Friedman”. Cert este ca noi (“cei de sub vremuri”) numai cu asta vom ramane la “final” .. cu “pupatul de lemne” adica ..

“unul dintre egali”

PLATON