Aristotel le zicea bine…

by

Lumea evolueaza, sau cel putin doreste sa creeze impresia ca propasirea ei este un scop in sine, dar de cele mai multe ori, prin analogie cu trecutul mai mult sau mai putin indepartat, martorii prezentului constatam o anumita ciclicitate si invartire in jurul cozii in ceea ce priveste moralitatea si principialismul diferitelor etape de dezvoltare umane.

Grecii au fost incubatorul primordial, originea ideii de democratie, unul dintre primii ganditori filozofi mari in antichitate, ce s-au ocupat prioritar de o prima analiza teoretica a conceptului „demos-kratos” fiind Aristotel in lucrarile Politica, Etica si Constitutie.

aristotel.jpg

O tema permanenta de meditatie si diputa in practica vietii sociale ale acelor vremuri a fost, ca si in prezent de altfel, problema formei de guvernamant, a mecanismelor detinerii si exercitarii ei, a principiilor si valorilor pe care aceasta se intemeiaza. In mod deosebit atentia critica meditativa a fost indreptata pe ratiunea de a fi a grupurilor si claselor sociale, a modului in care acestea isi disputa puterea politic-administrativa a cetatii. Astfel, societatea greceasca a cristalizat doua grupari social-politice antagonice respectiva aristocratia si democratia.

Aristocratia a fost asociata unei modalitati de impunere a actului de conducere politic-administrativ de sus in jos, pe baza unui asa zis drept funciar, „de viata si de moarte”, cu valente si filiatii vrut demiurgice (un asa zis dat al destinului de a fi conducatori), in timp ce democratia a fost asociata de la bun inceput „dreptului” oamenilor nascuti egali sa se manifeste in continuare ca o comunitatea sociala de egali, printr-o judicioasa impartire a actului politic-administrativ „de jos in sus”, conform unor reguli si cutume stabilite de comun acord.

De altfel si Platon in lucrarea Republica-Politeia dezvolta subtilitatea necesitatii de act democratic, facand o trimitere social-educativa la dreptate, la necesitatea unei bune oranduieli dupa perceptele bunului simt, la necesitatea sinceritatii si fair-play-ului ca o conditie precursoare instaurarii unui bine ideal in societate.

Revenind la Aristotel, dominat de ideea realizarii „binelui general”, in acceptiunea mea de filozof de duminica acesta greseste asociind democratia unui act impur moral, pe fond demagogic. Cu alte cuvinte acesta sustinea ca cei ce vorbesc din postura de „avuti” o fac intemeiat, indreptatit, cu referiri subsidiare egotice, iar cei „neavuti” o fac cu gandul la inavutirea posibil viitoare, o fac neintemeiat pe experinta administrarii si necesitatii de inmultire a propriei avutii, in fapt demonstrandu-si incapacitatea funciara de administrare a unei avutii macro, cand nu au fost in stare sa o genereze la nivel micro (individual). Acest model parsiv de interpretare a  „indreptatirii sau neindreptatirii actului de conducere” a servit ulterior unei intregi pleiade de filozofi moderni in aglutinarea unor ideologii si doctrine justificante pentru finalele neoliberalism si corporationism.

Aristotel comite o confuzie impardonabila intre democratie ca fiind sinonima cu saracia (demagogia) si bogatia cu aristocratia, in cele din urma oligarhica. Persistenta in falsitatea de apreciere trimite ca o prima sursa originara a fenomenului coruptiei in actul impunerii conducerii colective sub auspicii democratice,  „in dauna” unui mai firesc si discretionar „abosolutism monarhic” pe fundament aristocrat.

Si totusi, trecand peste obscurantismul pe fond religios din feudalism, in anii modernitatii democratia va cunoaste o consolidare a continutului si statutului sau, prin promovarea conceptiei de egalitate intre oameni, a dreptului tuturor cetatenilor de participare la actele de conducere sociale. Transfigurarea ulterioara a actului democratic pur intr-un concept contractual intre cetateni si autoritatea virtuala a statului (actul de constituire a statului), prin legitimarea inlaturarii acestuia („contractului”) cand autoritatea democratica nu isi indeplinea obligatiile asumate fata de societate, a permis prin feed back inlocuirea puterii, alternanta de oferte politice (democratice), dar toate mentinandu-se sub auspicii cetatenesti-civice, determinand in timp conturarea principalelor doctrine politice de esenta democratica: social-democratia, liberalismul si conservatorismul.

Totusi esenta acestui mesaj nu se doreste ancorat pe o scolastica dialectica doctrinara a actului democratic, ci pe o posibila analogie intre modul duplicitar (aristoteliana demagogie de mai inainte) in care este promovat actul politic de mediatorii sai (politicienii); acestia desi se afirma formal ca aparatori a actului democratic pur, informal, prin procesul slab perceptibil de castizare, duc mai mult in aristocratizare actul politic, declansand tensiuni si nemultumiri crescande in societate, afectand posibil insasi ratiunea si identitatea de a fi a democratiei, astfel favorizand infiriparea si dezvoltarea unor nise politice de extremism ori cultivarea totalitarismului ca un feed back de nemultumire si razbunare tacita a celor egali fata, de cei ce se pretind mai egali decat egalii…

1=

Etichete: , , , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: