Legea „vestului salbatic”

by

…instaurata si sutinuta de US ca o metoda de promovare prin orice mijloace a „dreptatii” (chiar daca numai a unei fatete-parti a acesteia, ca doar cine imparte, parte-si face) in politica si diplomatia planetara, acum este dezvoltata si perfectionata de unii si altii, din considerente de specificitate etno-geopolitica….

De fapt legea Talionului nu aduce nimic constructiv in ecuatie, principiul „dinte pentru dinte”, degenerand azi datorita cresterilor mondiale conexe de nervozitate in variatia „dinti pentru dinte”, de exemplu la o palma interetnic adiministrata, fiind toate sansele sa se primeasca in raspuns o racheta Sam… Evreii din Vechiul Testament au formulat primii aceste principii asa zis instauratoare de dreptate, in fapt a razbunarii egoiste in ton cu adevarata natura umana, cea dezbarata de toate sulemenelile civilizationale: un animal crud, rau, agresiv si meschin.

Ce poate invata cel ce a gresit din propria greseala, daca i se administreaza in raspuns exact cuantumul greselii pentru care a fost pedepsit? De ce albul poate fi negru si veceversa in functie de decidenti? Astfel de pozitii sunt demne de sclavagism, care, cel putin oficial stiam ca este abolit….Numai acolo cineva decide pentru altcineva ce e bine si rau, dar pe un fundament subiectiv, discretionar. Din acesta „penalizare moralizatoare” de fapt nu invata nimic nici societatea, singurele efecte fiind exacerbarea fricii nedefinite, a insecuritatii oarbe, a tensiunii, etc. De ce sa intretii „armonia” prin tensiuni, cand tensiunile exclud prin definitie armonia?…

an.eye.for.an.eye

Oare este posibila o upgradare prin educatie a factorului uman, astfel incat sa primeze umanismul, socialul, masele, in dauna eu-lui individual? Cred ca asa s-ar rezolva 60% dintre probleme omenirii…

1=

PLATON

Etichete: , , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: