Mai avem timp si de dizabilitati in iuresul contemporan?


Deoarece sunt interesat sincer de cei (persoane cu diferite grade de handicap) ce din ratiuni fiziologice nu pot de unii singuri sa-si apere interesele cetatenesti, incerc cand pot, sa ma raliez doleantelor acestora, propunand teme de meditatie si reactie tertzilor decizionali. Am sa public mai jos o parte din dialogul cu un domn-companie ce se ocupa si se loveste de probleme zi de zi, in speranta sensibilizarii dvs. , a publicului…

Stimate Domnule Platon,
 
Vă mulţumesc pentru intenţia Dumneavoastră de a sensibiliza opinia publică cu privire la nevoile persoanelor cu dizabilităţi (mai nou, se evită cuvântul handicap, chiar dacă încă mai apare în denumirea ANPH, printre altele).
 
După cum vă spuneam la telefon, noi suntem o firmă comercială care are ca scop dezvoltarea tehnologiilor asistive, după cum sunt numite echipamentele şi aplicaţiile software care ajută personale cu dizabilităţi să acceseze mediul fizic şi informatic. Noi ne ocupăm doar de tehnologiile asistive pentru persoane cu deficienţe de vedere, adică nevăzători persoane cu acuitate vizuală foarte scăzută (nou-vorba nu mai admite rostirea cuvântul orb). Parţial, ne ocupăm şi de soluţii pentru hipoacuzici (nici cuvântul surd nu mai este îngăduit …)

Pe lângă activitatea de dezvoltare şi proiectare, suntem implicaţi în România şi în activităţi comerciale, motiv pentru care nu este cazul să vorbiţi despre noi. Ceea ce însă merită spus (nu contează cât de des şi cât de tare, că până sus oricum nu se aude, deci nu deranjăm pe nimeni) este faptul că România este ţara în care persoanele cu deficienţe au cea mai grea viaţă din Europa. În toate ţările civilizate, statul prin structuri specializate (la noi ar fi ANPH sau Casa Naţională de Asigurări de Sănătate) are grijă ca persoanele cu deficienţe să se încadreze în muncă, iar pentru asta subvenţionează parţial sau chiar total produsele de care aceştia au nevoie pentru a putea lucra.
 
Să o spunem pe a dreaptă: hipoacuzicii îşi pot cumpăra o singură proteză auditivă, din care este decontat 900 de lei; banii ajung după mai mulţi ani, astfel încât cel care are nevoie fie îşi cumpără din banii lui proteza, fie aşteaptă ani buni să îi vină banii … dacă mai vin. Lăsând la o parte faptul că în ţările normale se decontează (imediat) proteze pentru ambele urechi (dacă este cazul), iar preţul acoperă un procent mai mare din preţul acestora, hipoacuzicii români sunt mult mai favorizaţi decât nevăzătorii. Prin lege, Casa Naţională decontează pentru nevăzători tehnologia asistivă necesară conform unei liste aprobate. Ştiţi ce conţine lista cu pricina ? Doar implant de cristalin ! Desigur, nevăzătorii sunt încântaţi ca peste ochiul de sticlă (care acum se face din ceva răşini acrilice) îşi poate instala si un cristalin …
 
Am convingerea ca mulţi nu ştiu cum fac nevăzătorii să lucreze la calculator; ei au nevoie de un software special care instalat pe calculator spune cu voce tare (prin sinteză vocală) tot ceea ce utilizatorul are nevoie să citească pe ecran. Aplicaţia asta se numeşte cititor de ecran şi trebuie să fie foarte deşteaptă, pentru că trebuie să îşi dea seama singură ce anume trebuie să afle utilizatorul. De exemplu, dacă omul lucrează liniştit cu o aplicaţie în Excel, în momentul în care primeşte un email, acest lucru este anunţat; la fel dacă bateria este aproape să se descarce sau dacă o altă aplicaţie afişează o fereastră de dialog. Ar fi multe de povestit despre cititoarele de ecran şi despre filozofia din spatele lor.
 
Un alt lucru esenţial pentru nevăzători este vocea sintetică. Această voce trebuie să fie concepută pentru limba în care citeşte. O voce pentru limba engleză va citi în loc de nevăzător „nevăzeităr” şi aşa mai departe. Vocea trebuie să fie în primul rând inteligibilă şi trebuie să rămână inteligibilă şi la viteze foarte mari de redare. Atunci când un nevăzător citeşte o carte el reglează vocea la viteză atât de mare, încât cineva care nu este obişnuit nu aude decât un cârâit (deşi nevăzătorii ascultă conţinutul cărţii redat prin voce sintetică, totuşi ei numesc acest lucru a citi).

În sfârşit, nevăzătorii folosesc alfabetul Braille, motiv pentru care un afişaj Braille care să redea caracter cu caracter conţinutul ecranului (pe lângă vocea sintetică) este esenţial pentru multe aplicaţii. Din păcate, dacă cititoarele de ecran şi vocile sintetice mai pot fi piratate, afişajul este hardware şi trebuie cumpărat de cei care şi-l doresc. Preţul unui afişaj Braille cu 24 de caractere depăşeşte 3.000 de euro, iar unul pentru aplicaţii profesionale, cu 80 de caractere poate costa peste 10.000 de euro (fără TVA, desigur). Nevăzătorii, mai ales elevii şi studenţii, au nevoie de imprimante Braille. O asemenea imprimantă costă peste 3.000 de euro; de unde să aibă un elev sau student atâţia bani ?! doar pentru a îşi imprimanta cursurile …

Aşa cum spuneam însă, pe lângă nevăzători, mai există şi persoanele cu acuitate vizuală foarte redusă, pentru care ochelarii nu sunt de prea mare folos. Pentru a putea citi, aceştia au nevoie de o mărire de peste 10 ori, uneori chiar până la de 50 de ori. La asemenea măriri o literă este mare cât pumnul. Pentru a citi, un asemenea utilizator foloseşte cu greu lupa, care la măriri de peste trei ori deformează şi are un câmp vizual foarte îngust. Soluţia o reprezintă magnificatoarele electronice, capabile să asigure măriri chiar şi de peste 50 de ori. Dar mărimea nu este întotdeauna suficientă (nu râdeţi !); în general este necesară ajustarea electronică a contrastului şi modificarea paletei de culori. Aşadar, un slab-văzător (acest cuvânt nu există în limba română, dar este foarte folosit în alte limbi) care foloseşte un magnificator electronic, modifică paleta de culori astfel încât scrisul să apară alb sau galben pe fond negru sau albastru; paleta de culori este aleasă în funcţie de afecţiunea specifică a utilizatorului. La folosirea calculatorului, un slab-văzător va folosi o aplicaţie numită magnificator de ecran, care pe lângă redarea mărită a conţinutului ecranului poate să includă şi opţiunea de redare a conţinutului prin sinteză vocală. Ar fi multe de spus şi despre această aplicaţie, care trebuie să mute automat focusul în locul de pe ecran unde utilizatorul trebuie să îşi concentreze atenţia şi altele.
 
Vestea bună este că şi în România mai există organizaţii de binefacere. În absenţa unei alte soluţii membrii acestora şi-au asumat sarcina de a ajuta inclusiv nevăzătorii. În general acţiunile de binefacere ale acestora sunt concentrate către şcolile şi grădiniţele speciale pentru nevăzători (chiar de Crăciun, Clubul Lions 22 din Oradea a cumpărat un magnificator electronic pentru o grădiniţă din localitate; nici nu vă puteţi imagina bucuria copiilor !) Desigur, nu este normal ca aceşti oameni să fie lăsaţi la mila organizaţiilor de binefacere (care nu au cum să facă faţă). Firesc ar fi ca legea românească să fie armonizată cu cea europeană (lucru care în mod paradoxal şi ironic s-a întâmplat deja), dar şi lista prevăzută în lege să fie populată cu cele ce sunt necesare (pe lângă ridicolul implant de cristalin).
 
Cine ar putea să sensibilizeze opinia publică ? cine ar putea să le spună celor îngrijoraţi de soarta bordurilor care nu au mai fost schimbate de trei luni că mai există şi oameni necăjiţi ? Ce pârghii ar putea avea un nevăzător pentru a modifica legea ?! să facă grevă … ? nici o şansă, pentru că nimeni nu-l angajează, deci el este permanent în grevă. Să iasă în stradă ?! ar fi o idee, dar cum drumurile noastre sunt cu greu practicabile chiar şi de oamenii care văd, ei se bucură dacă pot învăţa câteva trasee pe care le urmează zilnic. Eventual s-ar putea deplasa ghidaţi de câini special dresaţi, cum vedem în alte ţări, dar câinii vagabonzi de la noi i-ar sfâşia fără milă dacă le-ar încălca teritoriul. Aşadar, nevăzătorii sunt reduşi la tăcere, iar pentru că au îndrăznit să se gândească cum ar fi să fie şi la noi ca înalte ţări, guvernul nostru tocmai le-a redus alocaţiile (că şi aşa nu fac nimic).

Am speranţă că am reuşit în câteva cuvinte să vă prezint situaţia deficienţilor de vedere, una dintre cele mai vitregite categorii de cetăţeni români.
Cu stimă,
 
Dr.ing. Paul FOGARASSY

Director BAUM Engineering

http://www.baum.ro

Anunțuri

Despre SorinPLATON

...a ordinary guy in such a complicated word...
Acest articol a fost publicat în Mai avem timp si de dizabilitati in iuresul contemporan? și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Mai avem timp si de dizabilitati in iuresul contemporan?

  1. ana zice:

    buna ziua am citit acest articol si ma facut sa plang deoarece stiu ce inseamna un om fara ajutor si din cauza uneui accident vascular la cap am si eu o problema cu ochii dar nu asa de grav ce pot sa va spun mult succes pe mai departe si e frumos ceea ce faceti ca va ganditi si la alfel de oameni de ce nu se gandesc si parlamentarii la noi dm.SORIN PLANTON eu stiu ce inseamna saracia si o persoana cu dezabilitati de aceea am incercat sa lucrez si lumea se uita la mine si zice;CE SA FAC CU TINE O HANDICAPATA?AM PATIT SI MA DURUT RAU ASTEPT UN RASPUNS ana

    Apreciază

    • SorinPLATON zice:

      @Ana
      Stimata doamna,
      Sunt la fel de atins si de nenorocirea dvs. dupa cum sunt atins de nenorocirile pe varii motive a altor mii de romani (oameni). Si ma simt dezarmat si fara capacitate sa fac ceva palpabil (ba chiar cu riscul sa fiu acuzat continuu de demagogism) pentru durerile noastre. Traiam o lume a egoismului extrem (..capitalismul) unde totul se raporteaza la „EU”, la egocentrism. Lumea se raporteaza doar formal la altii sub aspect de integrare civica si socializare, pe fond proiectandu-si fiecare tot o viziune de tip „eu vs. restul lumii” si nu una de tip „restul lumii din care umil si eu fac parte (si contribui)”. In afara de notiunea de „eu-mine” nu mai exista nimic plapabil in deontologia ideologiilor prezentului. Totul este o goana sterila dupa himere, dupa false preamariri, uitand ca esti om pe masura raportarii tale in ochii apropiatilor tai.
      Am publicat acest mesaj, ca si multe altele de altfel, intocmai ca si naufragiatul de pe insula pustie ce trimite un SOS inchis intr-o sticla. Da-de gaseste un cineva (un OM) sticla si ne (sau va) salveaza. „Ne” salveaza pentru ca mai toti oamenii autentici, echilibrati, constienti sunt exilati singuri pe cate o adevarata insula pustie… Asta este societatea romaneasca a prezentului si nu numai aceasta … Un dialog al surzilor facut de peste culmi de insule pustii … din mijlocul unui ocean de singuratate colectiva.
      Va trebui din pacate sa va duceti crucea singura pana cand ajung unii dintre noi, OAMENII. in postura sa reconfiguram administrarea si managerierea tarii… cand multe IMPREUNA le vom indrepta ..
      Va promit solemn acest lucru!

      Va doresc tot binele!

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s