Orasul si suferinta

de Ovidiu DONCIU    Cand vorbim de libertate in zilele noastre , mintea asociaza imediat problemele contemporane legate de expansiunea militara a unor puteri, de asazisa “vocatie mesianica” a cuceritorului razboinic, atat de mult idolatrizata de Emil Cioran (“Schimbarea la Fata a Romaniei “), evocam nu prea departata eliberare de comunism, poate holocaustul, dar nu ne oprim aproape niciodata la chimia ipoteticei libertati asa cum se produce la nivelul individului .”Atata timp cat vor exista flageluri , nimeni nu va fi liber “ Albert Camus – Ciuma .    Poate chiar marii ganditori , s-au desprins de individ , l-au uitat undeva intr-un colt si abordeaza prin “ferestrele arhitectului modern …larg deschise catre lume” asa cum spunea Constantin Noica –  oceanul social .  Uneori ajungem la concluzia ca, ganditorii epocii moderne , imbraca atunci cand lucreaza , fie roba magistratului, fie straiele preotesti, fie uniforma unui dictator : aproape intotdeauna ei se adreseaza multimii …- in categorisirile pe care le fac dumnealor , nu izvorat din stilulul artistic , cat mai mult din subconstientul oratorului modernizat, dumnealor folosesc sintagme precum “lumea” , “poporul” sau  “nimeni” , cuvinte de cuprindere larga , puternice si categorice, si atat de rar “el” , “ea” , “tu” …….  Sa revenim la individul nostru . Micul targovetz , “buticar” , inginer , ziarist , mestesugar , isi traieste intimitatea de multe ori instinctual, iar modalitatile prin care isi exprima interactiunea cotidiana cu realitatea se rezuma in majoritatea cazurilor la cuvinte simple precum “bine” , “rau” , “sufocare” , “racoare” , “placut”…..  Imediat apare intrebarea : “si ce  e cu asta …“  iar eu am sa incerc sa raspund : -asta este poate esenta de multe ori scapata din vedere .  II   Binele si Raul sunt notiuni ce exprima suferinta si placerea. Acestea din urma sunt provocate in esenta de mici reactii ale unor glande de la baza creierului. Totusi sentimentele binelui si raului stau la baza marilor opere sau a marilor distrugeri. Omul normal, mediu traieaste intr-un cerc al caror bariere nu le depaseste niciodata, in care binele si raul nu cunosc excese. In acel cerc totul este relativ confortabil si mediocru.  Daca am trai toti in acel cerc , probabil am regresa spre regnul animal si poate chiar mineral . “I never saw a wild thing sorry for itself.A small bird will drop frozen dead from a bough without ever having felt sorry for itself.” David Herbert Lawrence   Cum ar fi aratat oare lumea de azi, fara pictura lui Vincent Van Gogh, a carui suferinta l-au facut a percepe lumea cu totul altfel decat suntem noi obisnuiti sa o vedem? O banala tensiune oculara, a relevat pentru acest pictor, o lume in care lumina avea greutate, provoca durere sau delir. Am fi putut gandi la fel despre extremele mortii sau a existentei inutile, la plumbul unor stari , fara ftizia lui George Bacovia ?    “Dorinta naste suferinta” , dar suferinta spunem noi, naste miscare catre sensul evadarii , catre evolutie , naste echilibrul cu declinul, cere declinarea altor verbe.    III  Orasul modern , este o inchisoare uriasa a spiritului , o chemare halucinanta si catalizatoare prin posibilitatile comunicarii si asaltul informatiei, dar in acelasi timp o bariera inexpugnabila in fata simturilor si a cugetarii libere.  Orasul este o capcana a timpului. Iti ofera suficient confort, si impresia libertatii, suficiente cat sa-ti creeze o stare de autosuficienta care te inghite incet incet, fara salturi bruste, iti invadeaza mintea precum un drog. Atunci cand se intampla  sa te trezesti accidental pentru o clipa din aceasta stare letargica, si vei cunoaste sentimentul vinovatiei in fata ratarii, orasul va avea grija sa te adoarma la loc prin asaltul tentatiilor pe care ti le pune in fata, stimulandu-ti negarea fata de realitatea valorilor perene, si marindu-ti toleranta catre chici .    Poate doar o suferinta extrema- nu aceea a mortii, de mult banalizata – ci mult mai mult, ceva care sa-ti sfasie mintea, sa te ravaseasca , sa accentueze zidurile incetosate intre catre esti prizioner cu bunavoie, te poate scoate din fagasul lunecarii catre nimic.    De cate ori ai privit cerul, in oras fiind ? Iti poti aduce aminte ultima data cand ai constientiozat faptul ca traiesti intr-un spatiu infinit, gazduit pentru o perioada pe globul pamantesc … ?  Momentele de revelatie sunt rare in oras, abia reusim sa prelucram asaltul informatiilor ce incearca sa ne cultive necesitatile zilnice, mintea ne este sufocata de reclame si politica, de chici si divertisment ….  Ne ramane din cand in cand dorinta de a evada,  iar aceasta dorinta , de multe ori nerealizata practic se transforma in suferinta …. Suferinta care va naste puterea de a actiona maine, si de a fi din nou treji pentru o secunda, ca sa ne mai formulam o dorinta. Un cerc ce nu se deschide niciodata.  

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: