Micile puteri ale Eurasiei in disputele geopolitice

de Viorica Antonov 

Asia Centrală reprezintă o zonă de interese strategice majore pentru SUA, Turcia, China, Rusia, India, Iran, Japonia, Uniunea Europeană, toate având o influenţă nemijlocită în regiune. Prezenţa petrolului şi a gazelor naturale în această regiune face ca interesele marilor puteri actuale să se intersecteze pe un fundal de chestiuni energetice şi de securitate regională. Printre disputele geopolitice şi geoeconomice asupra Asiei Centrale se regăseşte şi cea cum ar fi caracterul nedefinit al rolului Kazahstanului şi Mongoliei în regiune.   Printre fostele republici ex-sovietice, Kazahstanul, fiind al doilea producător de petrol după Rusia, este favorizat la capitolul gazoductelor, fiindcă acestea pot trece doar prin Azerbaidjan, ocolind astfel Rusia. Kazahstanul cunoaşte un şir de proiecte în domeniul gazului şi petrolului ca „Aktobe”, „Karachaganak”, „CPC: conducta Tengiz-Novorossiysk”[1] ş.a. Cel din urmă proiect reprezintă o investiţie de  4,2 miliarde USD, prima tranzacţie fiind de  2,6 miliarde USD. În fruntea acestui gigantic proiect este ales Vladimir Razdukhov în calitate de director general, începând cu 26 aprilie 2006, candidatura căruia a fost înaintată de Rusia[2]. Implicaţiile ruse în chestiunea petrolieră din zonă sunt evidente. Interesele SUA în petrolul cazah dar şi cel caspic, determină Moscova să treacă la o strategie politică de supraveghere a petrolului din regiune prin deschiderea unor proiecte comune cu Kazahstanul şi ţările Caucazului de extragere şi transportare a petrolului şi gazelor naturale, astfel încât Moscova să poată avea un rol esenţial în livrarea şi transportarea carburanţilor şi, prin urmare, eficientizarea controlului regiunii, alias minimalizarea influenţei SUA în zonă. Rusia reprezintă principalul furnizor de carburanţi pentru Europa, deşi Kazahstanul este o concurenţă semnificativă pentru Rusia pe piaţa europeană, conducta de petrol Odessa – Brodi fiind o dovadă[3]. Autorităţile moscovite tind să maximalizeze pârghiile de influenţă asupra petrolului Kazahstanului, înaintând proiecte în comun de extragere a petrolului şi gazului din ţară din 2004 cunoscute ca „Kumkol (North)”, producerea petrolului fiind stopată din cauza disputelor legale a partenerilor – Turgai Petroleum: Petrokazakhstan (cu 50% din pachetul  de acţiuni) şi Lukoil (Rusia – 50 % din pachetul  de acţiuni) sau „Kurmangazy”, ce va demara în 2009, având ca parteneri companiile Kazmunaigaz (50% din pachetul  de acţiuni) şi Rosneft/Gazprom (50% din pachetul  de acţiuni) ş.a. Strategia Rusiei în afacerile energetice dovedeşte încă o dată tendinţa acesteia de a-şi păstra influenţa în regiune şi a deţine controlul paritar asupra politicii petroliere a Kazahstanului. Este cunoscută politica proiectelor paralele de conducte de gaze naturale şi petroliere a Rusiei pentru ţările Uniunii Europene, ca răspuns la proiectele alternative americane (de ex. Baku-Supsa) de transport al petrolului caspic spre Europa Occidentală şi la tendinţele expansioniste petroliere a SUA în zona caspică şi Kazahstan. Astfel, Rusia a demarat în septembrie 2006 negocierile cu Bulgaria şi Grecia pentru construcţia conductei de petrol Burgas – Alexandropolis între Marea Neagră şi Marea Egee, care va începe să funcţioneze în 2009-2010[4]. Trebuie de menţionat că acest proiect a fost început acum 14 ani, dar din cauza preţului avantajos la petrol în Europa, a fost stopat până nu demult, când Grecia şi Bulgaria au simţit considerabil majorarea preţurilor europene la carburanţi. Proiectul va permite Rusiei să menţină parţial controlul asupra livrărilor de ţiţei din bazinul Mării Caspice spre Europa Occidentală. Acest proiect serveşte contrabalansare proiectului Baku – Tbilisi – Ceyhan sprijinit de americani. În aceste împrejurări rolul Kazahstanului devine evident – o alternativă reală de resurse energetice pentru Bruxelles şi Washington în condiţiile demarării negocierilor la capitolul petrolier cu cel de întâi. Ieşirea la Marea Caspică permite Kazahstanului să deţină controlul asupra rutelor care vor fi construite pentru Europa Occidentală şi pentru SUA, evitând implicaţiile directe ale Rusiei. Kazahstanul posedă 160 de depozite petroliere care estimează circa 2,7 miliarde de tone de petrol. Kazahstanul mai deţine 2,5 trilioane de metri cubi de gaze naturale[5]. Dilema Kazahstanului constă în menţinerea relaţiilor bune de piaţă cu Rusia ca cel mai avantajos partener economic şi găsirea partenerilor occidentali în construcţia noilor gazoducte spre Europa, fără implicaţia Rusiei. Evident, că realizarea celei din urmă va influenţa în mod indirect relaţiile economice kazaho-ruse, aidoma relaţiilor economice moldo-ruse sau ruso-georgiene cu embargourile impuse vinurilor moldoveneşti şi georgiene[6]. Posibil că din aceste considerente, Kazahstanul acceptă Rusia ca partener egal la proiectele petroliere mai sus menţionate. Desigur că situaţia se poate schimba, dacă Kazahstanul va reuşi să-şi stabilească priorităţile economice în ţările Uniunii Europene, demarând negocieri cu privire la investiţiile în sectorul energetic şi condiţiile de export al produselor agricole. Este cunoscut că Kazahstanul este al şaselea producător în lume de grâu şi capacitatea de producţie poate creşte în următorii ani. Alt produs care poate fi exportat atât în Asia Centrală cât şi în UE este lâna, Kazahstanul deţinând 236.000 km2 de teritoriul pastoral. Kazahstanul este puterea cea mică din Asia Centrală, care reprezintă un potenţial aliat strategic pentru Rusia şi China în domeniul energetic şi militar. Kazahstanul este unul dintre cele mai mari state eurasiatice, care se situează la intersecţia dintre cele două continente – Europa şi Asia. Partenerii principali economici sunt China, Rusia, SUA şi UE. Parteneriatul economic şi politic cu Kazahstanul oferă priorităţi mari Uniunii Europene în ceea ce priveşte deschiderea porţilor economice spre China şi India, cele din urmă constituind 3 cincimi din rezervele mondiale de combustibili minerali fosili. Kazahstanul este o nouă piaţă economică şi energetică pentru UE şi poate oferi acesteia o cooperare în domeniul explorării spaţiului cosmic. Tendinţele economice ale Kazahstanul sunt concentrate la moment asupra creşterii volumului de export în Uniunea Europeană, promovării politicii uşilor deschise pentru investitorii străini primordial în industria constructoare de maşini şi tehnologiilor contemporane. Pentru Rusia Kazahstanul este partenerul economic la capitolul energetic şi partenerul strategic militar la capitolul tehnologiilor spaţiale şi cosmice, iar politica de bună vecinătate dintre ambele state ar putea suferi schimbări din cauza ambiţiilor politice şi economice ruse de a controla traseul sudic de transport al carburanţilor parveniţi din Kazahstan şi Marea Caspică spre Europa. La capitolul relaţiilor diplomatice cazaho-sine, pe un fundal de politică de bună vecinătate oficializată cu acordul bilateral semnat la 22 decembrie 2002, acestea sunt concentrate, pe trei aspecte:          Politic, ce presupune pentru Kazahstan o mai mare susţinere a Chinei cu privire la poziţia acesteia faţă de Taiwan şi în lupta cu separatismul naţionalist şi grupările extremiste din China;         Economic, concentrat asupra politicii şi securităţii energetice, în special, construcţia conductelor de trecere a petrolului din Kazahstan în China;         De securitate, adică menţinerea securităţii la frontiera dintre aceste două state şi lupta împotriva terorismului.Kazahstanul joacă un rol important în menţinerea securităţii regionale prin intermediul Conferinţei pentru Interacţiune şi Măsuri de Stabilire a Încrederii în Asia[7], iar parteneriatul strategic cu China oferă Kazahstanului o poziţie politică fermă în Asia Centrală. Negocierile pentru proiectele petroliere cazaho-sine au demarat în 1997 cu semnarea acordului bilateral de construcţie a conductei petroliere care ar transporta petrolul crud din Marea Caspică spre China. La moment există o conductă de transportare a petrolului din Kazahstan spre regiunea autonomă uigură din China, Xinjiang : Atasu-Alataw cu o lungime de 962.2 km, finisată în 2005, costurile de construcţie fiind estimate la 700 mln. USD. Kazahstanul joacă un rol primordial în configuraţia energetică din Bazinul Caspic, fiind un partener strategic atât pentru Europa cât şi pentru Asia Centrală. Politica energetică a Kazahstanului este clară la moment, încercând de a folosi atât căile tradiţionale, cât şi cele noi pentru ca petrolul să ajungă la pieţele de desfacere. Miza acestei politici este construcţia a cât mai multe conducte noi petroliere cu destinaţie în Europa şi Asia Centrală. Spre deosebire de Kazahstan, Mongolia suferă vremuri grele cu o economie aproape prăbuşită după perioada sovietică, Produsul Intern Brut pe locuitor fiind peste 400 USD pe an. Rezervele naturale ale Mongoliei constituie astăzi peste 6000 de depozite minerale, precum şi mari depozite de cupru şi aur. Rezervele energetice ale Mongoliei sunt explorate de experţii americani, care estimează potenţialul energetic între 4 şi 6 miliarde barili de petrol. Majoritatea depozitelor de petrol descoperite în Mongolia se află la hotar cu China. Astfel, devine prioritar pentru Mongolia să menţină relaţii de bună vecinătate cu China pentru a dezvolta relaţiile economice în sectorul energetic şi de a crea condiţii favorabile pentru explorarea şi extragerea petrolului. În acelaşi timp, după recenta vizită a preşedintelui american în această ţară, s-a observat o creştere a atenţiei Washingtonului asupra rezervelor petroliere mongole şi nu este exclus că Mongolia ar putea beneficia în anii următori de mai multe ajutoare financiare americane şi ar putea semna acorduri bilaterale de colaborare în sectorul petrolier cu SUA. Interesul Washingtonului în Mongolia se datorează şi graniţei foarte lungi cu China şi Rusia. Poziţia geografică a Mongoliei, mărginită cu China şi Rusia, este atu primordial în atragerea investiţiilor străine, în special, a Indiei şi Japoniei, care astfel tind să-şi menţină influenţa economică în Asia. Investiţiile directe străine în Mongolia au început să crească după 1990. Astăzi doar în sectorul miner şi de explorare a petrolului sunt înregistrate 235 de companii incorporate din 31 de ţări străine, investiţiile cărora constituie 46% din numărul total a celor din ţară[8]. Cei mai mari investitori în Mongolia în acest sector sunt Canada (132 mln. USD), SUA (115 mln. USD) şi Bulgaria (27 mln. USD).  Relaţiile reci cu Rusia, cuprinse de dispute istorice nemărginite sub influenţa sovietică şi actualmente de o creştere a naţionalismului mongol fac favorabile condiţiile pentru extinderea intereselor vitale americane în inima Asiei. Astfel, Mongolia este ţara disputelor geopolitice de mâine în Asia Centrală, care are toate şansele să devină un concurent serios pe piaţa asiatică în industria mineritului şi cea petrolieră. Deşi, condiţiile economice de astăzi şi sărăcia încetinesc pasul Mongoliei de a deveni o mică putere în Asia, nu denotă imperativul politic şi economic de mâine al ţării.     Într-o nouă configuraţie de puteri în Asia Centrală, Kazahstanul şi Mongolia ar putea să joace un rol important în politica energetică în următorul deceniu. Criza energetică care se menţine atât în Europa cât şi în Asia Centrală creează premizele necesare de investiţii în sectorul petrolier din aceste ţări. Pe de o parte, implicaţiile investiţionale a Rusiei şi SUA în chestiunea energetică din Asia Centrală vor decide în următorii ani configuraţia geopolitică a Kazahstanului şi Mongoliei, iar pe de altă parte tendinţele de expansiune economică a Indiei şi Chinei în Asia vor crea noi contradicţii economice atât pe piaţa energetică cât şi pe cea investiţională din Kazahstan şi Mongolia.


[1] Proiectul “Aktobe” cunoaşte ca partener principal CNPC Aktobemunaigaz (CNPC deţine 88%, restul 12% ), cu investiţii de 4,1 miliarde USD. Proiectul “Karachaganak” are ca parteneri Italia (compania  Agip – 32.5%), Marea Britanie (BG – 32.5%), SUA (ChevronTexaco – 20%), Rusia (Lukoil 15%), toate formând Organizaţia Integrată Karachaganak (KIO)Caspian Pipeline Consortium (CPC): Rusia deţine 24%; Kazahstan – 19%; ChevronTexaco (SUA) – 15%; LukArco (Rusia/SUA) – 12.5%; Rosneft-Shell (Rusia – Marea Britanie, Olanda) – 7.5%; ExxonMobil (SUA) – 7.5%; Oman 7%; Agip (Italia) 2%; BG (Marea Britanie) – 2%; Kazakh Pipelines (Kazahstan) – 1.75%; Oryx (SUA) – 1.75%. A se vedea: Kazahstan: Major Oil and Natural Gas Projects, în http://www.eia.doe.gov/emeu/cabs/kazaproj.html
[2] Vezi: Caspian Pipeline Consortium, în http://www.cpc.ru/portal/alias!press
[3] Vezi: Vladimir Socor, Surge of interest in Odessa-Brody Oil Pipeline, Eurasia Daily Monitor, Volum 2, Nr.53, în http://www.jamestown.org/
[4] Vezi: Conducta de petrol între Marea Neagră şi Marea Egee, în http://www.antena3.ro/Conducta-de-petrol-intre-Marea-Neagra-si-Marea-Egee_bss_18834_ext.html
[5] Ţara deţine locul doi în lume după resursele energetice ca uraniumul şi cromul
[6] Vezi: Cezar Ioan, Poate câştiga România din „războiul vinului”?, în http://www.business-adviser.ro/editorial.html

[7] Conferinţa a fost promovată de preşedintele Kazahstanului Nursultan Nazarbayev în 1992 ca prim pas în dezvoltarea unei organizaţii transcontinentale – Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Eurasia. Vezi detaliat: Conference on Interaction and Confidence Building Measures in Asia, în http://www.state.gov/t/pm/rls/fs/22786.htm

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s