Vremurile cand Romania inflorea …

Sunt un conservator prin definitie. Sunt pentru prezervare si perpetuare. Sunt pentru un progres calculat, permanent amendat de limitele bunului simt si spiritul prevederii. Sunt mai degraba pesimist (realist) decat un optimist (idealist) fara argument. Si pentru toate acestea, plus altele care nu le mai insir, consider ca cea mai benefica perioada pentru conceptul de Romania s-a inregistrat sub „odioasa” conducere a lui Nicolae Ceausescu.

Cu toata sinceritatea si celeritatea afirm ca in naivitate sa Ceausescu a fost cel mai autentic patriot roman din cati am studiat si am avut cunostinta. Desi manipulat de media reactionara, cica ar fi produs averi pentru el si familia sa, de fapt a produs 99% avere pentru Romania. A luat in primire o tara inapoiata, majoritar agrara, cu largi inechitati in sfera sociala, si a recontruit-o de la zero, facand, e adevarat si greseli (excese) de parcurs, ca doar numai cine nu face nimic, sigur nu greseste.

Si a luat Nicu al nost’ toata descendenta taranimii anilor 50-60, a trimis-o la scoli medii sau inalte, si a transformat-o intr-o autentica si valoroasa resursa umana, capabila de competitie cu terti externi. Asa a ajuns ca orasele sa fie ocupate de o prima, maxim secunda generatie de ne-oraseni, asa au ajuns ca la pachet, orasele sa importe calitati si defecte asociate mai degraba satului (continuitatii) decat orasului autentic (progresismului).

Ei bine, Ceausescu a industrializat Romania high-tech pentru acea perioada, iar apoi s-a incapatanat sa-si depaseasca ca si tara, conditia de vaca de muls a neocolonialismului, achitandu-si fortat datoriile, ba mai mult, afirmandu-si apoi (tot ca tara) veleitati de arbitru geostrategic la nivel regional si planetar (cei mai vechi din „servicii” stiu si pot confirma ce spun, pentru ca multe fapte onorante de vitejie si succes ale Romaniei acelor vremi sunt inca azi ascunse, si asta din ratiuni de finantare si continuitate pentru anumite foruri de putere post ’89).

Revenind, afirm ca niciun lider sau structura politica din anii 1920-1940, respectiv 1990-2015 nu s-a apropiat de anvergura si constructivismul epocii Ceausescu. Capitalismul construieste exclusiv pentru kururi individuale, in timp ce „hulitul” a construit majoritar pentru tara si popor. In acea perioada Romania era un permanent santier, arzand incredibil etape de dezvoltare economica si istorica. Si ajung sa cred ca un astfel de conducator dedicat, un astfel de om providential care sa se puna interesul tarii peste interesul sau ingust egotic, nu cred ca va mai avea curand, sau vreo data, acesta tara…

Discutia este si poate fi ampla, dar eu m-am referit doar la portiuni din partea plina a paharului. E adevarat ca imi pare rau pentru cei ce au avut conjunctural de suferit, dar imi pare bine (adica le doresc bine) pentru cei ce au construit ceea ce azi nici macar nu ar fi „actualii” capabili ce putin sa varuiasca … iar asta trecand peste faptul ca nu mai au ce (sa varuiasca), facand aprioric totul praf si pulbere, si aducandu-ne din nou ca tara, intr-o forma moderna de comuna primitiva….

PLATON

„primus inter pares”