Se pune tot mai insistent problema unei anume, cica duplicitati ale mele in ale politicii, pe considerentul ca daca cronic nu raspund provocarii, precis ca ceva – ceva necurat tot mi-o fi pitit prin cv, ca sa nu mai vorbim de sloganul bolsevic ce le susura otravit maselor inepte, „calomniaza, calomniaza, ca pana la urma tot ramane ceva”. De aceea incerc sa-mi clarific cat de cat ascendentul, cu rezerva ca la un moment dat, voi intra mai adanc in detalii.
Ei bine, imediat dupa asa zisa revolutie din ’89, am simpatizat cu prima editie a PNL, respectiv cu cea din era Campeanu. Evident ca majoritatea clasei intelectuale si a celei proto-functionaresti, reprezentand prima sau a doua descendenta „scoborata” prin aportul lui Ceausescu, de la sat la oras, „pragmatici” fiind, cochetau agresiv cu continuatorul PCR-ului asa zis proletar, respectiv linia FDSN-PDSR-PSD. Iar acest fapt ma intimida si ma bloca, cel putin pentru ca mare parte din cei din anturajul meu si al familiei mele, gravitau activ in aceste medii defecte. Ulterior, primul PNL a fost cucerit din interior, pas cu pas, de catre germenii noului „sistem”, generand NPL-ul, PNL-CD-ul , s-alte jdemii de pnl-uri, fapt ce m-a condus catre jena si abandonarea acestei piste, rezumandu-ma doar in a urmari din decor si atat, evolutia gentleman-ului autentic din PNT, d-ul Ion Ratiu.
Apoi prin anul IV din facultate, un coleg si amic, cunoscandu-mi veleitatile filosofice si etice, mi-a zugravit in roz bon- bon, un tablou si asa mult prea suprarealist, cu privire la o virtuala atmosfera contructiva din PDSR-ul anilor 90, invitandu-ma „sa schimbam impreuna modificarea”, cica implicandu-ne activ „noi tinerii” in lumea „fumatilor”. Naiv si infantil fiind, ca toti idealistii de altfel, n-am zis pas, intrand pana in plasele intr-un cerc vrut progresist. Apoi mi-au inceput mirarile iar ulterior frustrarile, vazand cum majoritatea ambuscatilor, jucau filmul pe repede-inainte, in timp ce cei ca si mine, cu principialismul in cujet si-n simtiri, ramaneau vesnic ancorati in postura de zgomot de fond, decor si de „vointa populara”, cu rol destinat ca din din randul ror sa erupa .. titani nationali de tinichea, gen Zgonea, Mazare, Vanghelie etc., ca sa nu pomenesc si de non-valori si non-name-urile locale. Ba chiar am fost intrebat candid odata, cum ca cine ma sustine pe mine in organizatie, adica cine e spooky-man-ul din umbra care ma gireaza, ca daca nu ma gireaza nimeni, exact asta voi si ramane, adica „one great Mister Nobody”; iar altadata, alt „candid”, mai semi-lider de felul sau, m-a intrebat franc in fata, „care este mai interesul tau (?), ca este imposibil sa te conduci numai dupa un interes altruist, si sa nu cauti ~jucarii de produs profit~ daca te consideri normal la cap”…
Cert este ca folosindu-mi asiduu inteligenta si creativitatea, atata cat le posedam la ora aceea, am contribuit la crearea unor nise de fisura corporatista in unitatea de monolit a ierarhiei „socialistoide” romanesti, creand si administrand Asociatia Cafeneaua Politica, pe post de tribuna a discursului liber ideologic si doctrinar, ulterior fiind „promovat” la selectia socialistilor ne-romani, in post de activist national PES (Partidul Socialist European). Dar toate astea au deranjat fluxul „firesc” de ierarhie si subordonare impamantenite, lideri auto-inchipuiti galactici ce in esenta erau doar demiurgi-colhozici, auto-sesizandu-se sa ma „rezolve”, dupa sesiuni de brainstorminguri de cerc restrans, in care laitmotivul era „baa, da cine-i si ce se crede nimea asta..sa nu ne ceara noua voie, pentru toate ninicurile ce le scorneste”; „maa.. ia sa-l scarpinam un picutz in coarne”. Intre timp ce am fost blocat total organizational ~mai exact nu am putut fi selectionat si trimis la pregatirile intensive HRR ale CIA in USA, in urma carora „colegii” de genul Maior a ajuns apoi sef la SRI si ulterior ambasadorul Romaniei in USA, iar Zgonea, mare parlamentar pe micile ecrane,.. plus alte zeci-sute de exemple~. Nimic. Oprit si blocat total, si numai pe considerentul ca n-am pe nimeni nicaieri. Iar ulterior, cand tot datorita NGO-ului Caf.Pol am ajuns in plasa fostului presedinte, d-ul Iliescu, a fostului candidat la presedintie, d-ul Geoana, apoi a fostului sef al SIE d-ul Talpes, s.a.m.d., niciunul, desi declarativ ma apreciau si formal se foloseau de serviciile mele, nu m-au sustinut concret si palpabil in vederea unei fair-play reasezari a sistemului de valori in cadrul activitatii formatoare de resurse umane din
interiorul stangii politice. Nu. Numai ciurucurile si nepotismele au fost promovate neabatut in continuare, iar rezultatele le vedeti cu totii inclusiv azi. Adica ne indreptam hahaind spre faliment.
Ma rog, dupa un timp vazand ca pedalez chiar in gol si ca nu mi-a ramas chiar nicio sansa sa ajung la tabloul national de comanda, pentru a-mi pune ulterior in practica viziunea si misiunea in ceea ce priveste prezentul si viitorul acestei tari, m-am decis sa ma retrag din PSD. O vreme am stat pur si simplu in „no man land”, concentrandu-ma pe finalizarea studiilor doctorale, pe activitati de business si pe activitati de NGO ~formandu-ma si devenind, cred si sper, un redutabil critic al defectologiei politicii romanesti, si asta mai ales in netosfera~.
Apoi, candva in trecutul mediu-apropiat, o fosta colega de prin PSD, ajunsa si ea din mini sogun-ita, o ditamai ronin-uta, acum comandand cohorte ipotetice de militanti prin PC-ul lui Voiculescu, mi-a sugerat ca „se exista ” structuri ~recte PC-ul~ care ar aprecia si ar avea multa nevoie de elemente creative de factura mea, si daca nu de altceva, cel putin sa creeze o consistenta palpabila superflu-ului conservatorism romanesc. Am acceptat provocarea, cred ca tot dintr-o naivitate idealista, inhamandu-ma la obiectivul ideologizarii formatiunii, si dotarii acesteia cu o doctrina din care ulterior cica sa se auto-izvorasca valid. Ma rog, am sa sar etape; cert este ca m-am tinut de promisiune si le-am creat la cheie o doctrina neo-conservatoare care sa serveasca rebranding-ului PC, in ideea ca era o formatiune viabila, sanatoasa si de bun simt. Ulterior, pe parcurs am sesizat ca de fapt intrasem intr-o cacealma, o feuda a parvenitului securistoid Voiculescu, pe care o tratat si o juca strict ca obiect minimalist de negociere ~moneda de schimb~ a intereselor sale inguste de familie, in raport cu greii PDL si PSD. Apoi Voiculescu a fost priponit in ocne in contrapartida trecutului sau infractional, iar Partidul Conservator a fost preluat de new shining star-ul Daniel Constantin.
Noile realitati mi-au dat sperante si aripi, ca iata, poate a venit si momentul meritocratiei in balta politicianismului dambovitean, chiar daca in acel moment nu ocupam si nu eram girat cu autoritate si incredere maximala. S-a intamplat insa sa traiesc o noua gafa colaterala a intregii echipe, din ratiuni de calcul politic gresit, decizandu-se o fuziune contra naturii intre PC ce venea cu o mare masa de organizatii locale si militanti, si PLR-ul unei maini conjuriste de parlamentari de foaie verde, din anturajul lui Tariceanu, rezultand ALDE, dupa o proportie de 10 PC la 1 PLR. Cert este ca in scurt timp, dintr-o infantilitate organizationala, s-au cedat toate parghiile de putere din ALDE catre fostul PLR ~pe reteta prin care PDL-ul intrat in PNL a canibalizat si confiscat PNL-ul de azi~, ce s-a comportat in continuare ca un vataf sabotor, in final preluand ostil noua constructie politica, asa zis liberal-democrata. Iar asta m-a pus din nou intr-o dilema existentiala, intr-o postura de victima colaterala, in scurt timp impreuna cu fostii colegi din PC, de la nivelul intregii tari, fiind exclusi prin strategii si tactici neo-bolsevice, si azi avand inca in instantele de judecata, pe rol, diferite litigii, prin care incercam ca-n lumea surzilor, sa prindem orbii si sa le scoatem ochii…
Bun. Acum am ajuns la un apoteotic final, cand o parte consistenta din fostul PC am decis, ca mai avem multe de spus si de facut pentru societate, iar asta fara musai a astepta ceva la schimb. Fara plocoane sau parvenitisme politicianiste, din genul celor care au otravit tara din 89 si pana azi. Ne-am strans oameni realizati profesional si material, sa constituim un nucleu de initiativa in vederea definirii unei structuri politice noi, finale, definitive indraznim sa credem, in care sa sintetizam si sa definim toate asteptarile si idealurile nematerializate ale cetatenilor, trecuti prin valuri succesive de manipulari si formatari sociologice, patologice. Asa am ajuns sa-mi asum o postura de membru fondator pentru noua platforma politica intitulata cat se poate de sugestiv, PRO Romania, si asta pentru a ma asigura ca imi prezerv un cat de cat control pentru a se evita posibile si nedorite viitoare deviatii si alienari politicianiste conjuncturale.
Un lucru este insa cert si anume faptul ca cel putin pentru mine, este ultima data cand mai incep sau ma antrenez intr-o structura politica de constructie sau de administrare. Este ultima mea forma de exprimare politica. Daca este sa reusim proiectul PRO Romania impreuna, vreau sa fie pentru ca suntem chiar cei mai buni si pentru ca prezentam cele mai bune si valide solutii, si nu din cauze obscure de ratiuni sau negocieri pe sub masa. Nu doresc succes pe orice cai si cu orice pret, pentru ca daca nu ne ancoram in principii, in corectitudine si afabilitate, nu reprezentam nimic mai mult decat cei pe care azi ii contestam atat de venal.
Va rog sa ma credeti pe cuvant, ca atata vreme cat sunt si produc din interiorul PRO Romania, acest partid este si ramane unul al adevarului, al progresului national, un aliat sincer al maselor de cetateni ce-si revendica de atatia ani, dreptul individual indreptatit, la fericire si respect.
Iar daca nu voi mai fi.. veti intelege reversa…
„primus inter pares”
PLATON
Dacă ți-a plăcut:
Apreciază Încarc...
Alexandra
dariusstan
ioanacezara
nraducanu
ovidiudonciu
radualexandrupsd3
salantiutudor
valeriughimpu2008
